Antena 3 CNN Externe Un marinar ucrainean a scufundat parțial iahtul șefului său, un oligarh rus: „Șeful meu este un criminal!”

Un marinar ucrainean a scufundat parțial iahtul șefului său, un oligarh rus: „Șeful meu este un criminal!”

Un marinar ucrainean a scufundat parțial iahtul de lux pe care lucra, deținut de oligarhul rus Alexander Mijeev, cu afaceri in industria de arme. Bărbatul a fost eliberat însă după ce a explicat autorităților situația.

Un marinar ucrainean a scufundat parțial iahtul șefului său, un oligarh rus: „Șeful meu este un criminal!”
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    28 Feb 2022   •   13:09

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a încercat să scufunde vasul de 5 milioane de lire sterline la Pord Adriano din Mallorca, dar a fost eliberat: „Nu regret nimic din ce am făcut și aș face-o din nou”, a spus el. 

Bărbatul a lucrat ca mecanic pe nava Lady Anastasia timp de aproximativ 10 ani și a spus, potrivit presei locale, că tentativa de scufundare a fost un „act de răzbunare” împotriva proprietarului bărcii, rusul Alexander Mijeev, care deține o funcție înaltă într-o companie de stat rusească specializată în arme.

Când a sosit Garda Civilă, marinarul s-a predat și a spus foarte clar: „Șeful meu este un criminal ce vinde arme care ucid poporul ucrainean”.

Într-o declarație către autorități, bărbatul al cărui nume nu a fost dat publicității a spus că urmărea știrile despre război când a văzut un atac cu rachete de croazieră asupra unei clădiri din Kiev. Racheta este una dintre cele produse de șeful său.

Așa că, două ore mai târziu, s-a întors la iaht cu un plan de a-l scufunda.

Acesta a încercat chiar să închidă supapele de combustibil ale Lady Anastasia, astfel încât să nu existe poluare.

Pentru a scufunda iahtul, marinarul a deschis o valvă mare din sala mașinilor și o alta în compartimentul în care locuiește echipajul, scrie mirror.co.uk.

×
Subiecte în articol: Război Ucraina Rusia
Parteneri
Condiția prin care pensionarii pot primi puncte suplimentare
x close