Antena 3 CNN Externe Micii benzinari din Bulgaria au probleme în primele zile ale adoptării monedei euro

Micii benzinari din Bulgaria au probleme în primele zile ale adoptării monedei euro

A.N.
1 minut de citit Publicat la 15:07 05 Ian 2026 Modificat la 15:07 05 Ian 2026
statie benzina getty
Primele zile ale lui 2026 au adus deja tensiuni atât între comercianți, cât și între comercianți și clienți, pe fondul adaptării rapide la moneda unică. sursa foto: Getty

Micii proprietari de benzinării din Bulgaria spun că tranziția de o lună de la leva la euro este prea scurtă și riscă să genereze probleme tehnice, blocaje și întârzieri în servirea clienților, informează publicația Novinite, citată de Agerpres.

Primele zile ale lui 2026 au adus deja tensiuni atât între comercianți, cât și între comercianți și clienți, pe fondul adaptării rapide la moneda unică. Situația a alimentat temeri legate de rotunjirea sumelor și de o eventuală creștere a prețurilor la carburanți.

În orașul Ruse, prețurile la combustibil sunt, pentru moment, sub 1,15 euro pe litru. Cu toate acestea, majoritatea clienților continuă să plătească în leva, iar doar o mică parte folosesc euro.

Proprietarul unei benzinării locale, Vensislav Pengezov, spune că trecerea la moneda unică a scos la iveală dificultăți practice serioase.

Una dintre probleme este legată de sistemele fiscale, avizate de Agenția Națională de Venituri și de Institutul Bulgar de Metrologie, care permit afișarea a doar două zecimale după virgulă. Acest lucru complică tranzacțiile în euro. În plus, programele de fidelizare și sistemele de plată presetate nu sunt încă adaptate la noua monedă, ceea ce încetinește procesarea plăților și provoacă întârzieri la terminale.

Pengezov atrage atenția că utilizarea aceluiași sistem fiscal pentru euro și leva face ca diferențele minore de fracțiuni să creeze confuzie atât pentru angajați, cât și pentru clienți. Perioada de adaptare pune la încercare răbdarea la pompe, într-un context în care toată lumea este nevoită să opereze simultan cu două monede.

Proprietarii de benzinării cer înțelegere și răbdare din partea publicului, subliniind că firmele sunt în plin proces de adaptare la euro și încearcă să asigure tranzacții corecte și fluide pe durata acestei perioade de tranziție.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close