Antena 3 CNN Externe Militarii americani, sub interdicția de a se deplasa în scop privat la Paris

Militarii americani, sub interdicția de a se deplasa în scop privat la Paris

Militarii americani, sub interdicția de a se deplasa în scop privat la Paris
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Noi 2015   •   23:12
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA (EUCOM) a interzis orice deplasare în scop privat la Paris a militarilor americani sau angajaților civili din Departamentul Apărării, precum și a familiilor acestora, a informat Pentagonul luni, după atentatele care vineri au făcut cel puțin 129 de morți în capitala Franței, scrie AFP.
 
"Este interzisă orice călătorie neoficială la Paris", potrivit un comunicat al EUCOM difuzat de Pentagon.
 
Călătoriile în scop privat în alte regiuni ale Franței "trebuie aprobate de un ofițer (cu rang de) general", amiral sau general, precizează comunicatul citat.
 
Toate deplasările oficiale în Franța ale militarilor și personalului civil din Departamentul Apărării trebuie, de asemenea, aprobate de un ofițer general, potrivit sursei amintite.
 
Aceste restricții nu se aplică în cazul escalelor în aeroporturi din Franța.
 
Conform datelor EUCAM, în prezent în Europa sunt peste 70.000 de militari și angajați civili ai Departamentului american al Apărării.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close