Antena 3 CNN Externe Miniștrii de externe din UE discută războiul din Ucraina la Bruxelles, după apariția informațiilor privind planul de pace ruso-american

Miniștrii de externe din UE discută războiul din Ucraina la Bruxelles, după apariția informațiilor privind planul de pace ruso-american

A.I.
1 minut de citit Publicat la 08:44 20 Noi 2025 Modificat la 08:44 20 Noi 2025
Consiliul European Bruxelles
Miniștrii statelor europene discută la Bruxelles conflictul din Ucraina. Foto: Getty Images

Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reunește joi la Bruxelles pentru discuții centrate pe războiul din Ucraina, semnalează Agerpres.

Reuniunea va fi prezidată de Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas.

Discuțiile au loc după ce presa internațională a relatat, miercuri, despre planul de pace conceput de SUA cu consultarea Rusiei și despre care Washingtonul crede că va fi acceptat de Ucraina.

Miniștrii de Externe din Uniune vor discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, după un schimb de opinii informal cu șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiha. 

Blocul comunitar a adoptat, pe 23 octombrie, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei. 

Acesta include o interdicție asupra importurilor de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, interdicții de acces în porturile europene pentru mai multe nave din "flota fantomă" a lui Putin, interdicții privind tranzacțiile bancare cu instituții din Rusia precum și sancțiuni individuale în cazul a 69 de persoane.

Reuniunea anterioară a Consiliului Afaceri Externe al UE a avut loc la data de 20 octombrie și a precedat impunerea celui de al 19-lea pachet de sancțiuni anti-Rusia.

Discuția de atunci a vizat și modalitățile de a sprijini în continuare Ucraina, atât din punct de vedere militar, cât şi financiar, inclusiv prin utilizarea activelor imobilizate, în contextul recentelor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice şi al pregătirii pentru iarnă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close