Antena 3 CNN Externe Momentul în care rebelii Houthi au atacat și capturat nava din Marea Roșie

Momentul în care rebelii Houthi au atacat și capturat nava din Marea Roșie

Rebelii Houthi au publicat imagini cu presupusul moment al capturării cargo-botului din Marea Roșie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Noi 2023   •   07:42

La bordul navei se află și un marinar român. Acesta se numără printre cei 25 de prizonieri luați de teroriștii susținuți de Iran. La Ministerul Afacerilor Externe din România a fost constituită o celulă de criză pentru a-l aduce pe român înapoi acasă. 

Atacul asupra navei a fost dat în Marea Roșie. Rebelii au reușit să sechestreze toate cele 25 de persoane aflate la bord. Nava, un transportor de mașini, se îndrepta spre India dinspre Europa fără încărcătură și avea la bord și un marinar român. 

”Navigatorul nostru este electrician și are 29 de ani. La MAE se lucrează intens și, cred eu, cu rezultate bune în perioada următoare”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. 

Soția românului care se află pe navă speră să poată discuta cu cei care fac parte din celula de criză, care să îi dea orice informații au despre soțul ei. 

”Mi-au spus că nava este într-un port apropiat, că el este pe navă și vor face orice să-l aducă în siguranță. 

Consider că are un caracter destul de puternic încât să reziste la astfel de situații. Și în momentul de față eu cred că se ține tare și așteaptă să ajungă acasă. 

De acum încolo ne rugăm la Dumnezeu şi îl așteptăm acasă”, a declarat soția marinarului. 

Un purtător de cuvânt al Houthi a confirmat că, într-adevăr, forțele lor au capturat nava, pe care a descris-o ca fiind israeliană. Numai că informațiile pe care le aveau s-au dovedit a fi false. Autoritățile japozene au anunțat că nava aparține unei companii din această ţară. 

Rebelii Houthi, alături de Hezbollah, Siria și diverse miliții din Irak, fac parte din ceea ce este cunoscut ca axa de rezistență condusă de Iran. De când a început războiul dintre Israel și Hamas, rebelii Houthi au lansat în mod repetat rachete spre Israel, toate fiind interceptate sau având o traiectorie greşită traiectoria, căzând în Marea Roşie. 

×
Subiecte în articol: rebeli houthi Marea Roșie marinar român
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close