Antena 3 CNN Externe Momente cumplite pentru mamele și copiii din Mariupol. Au băut apă de ploaie din bălți: "Au spus că era așa gustoasă” | ”Am fugit la fântână sub focuri de armă”

Momente cumplite pentru mamele și copiii din Mariupol. Au băut apă de ploaie din bălți: "Au spus că era așa gustoasă” | ”Am fugit la fântână sub focuri de armă”

Războiul început de Rusia în Ucraina a forțat milioane de ucraineni să își părăsească casele și să fugă în alte țări mai sigure. Cei care nu au putut pleca în primele momente au trebuit să găsească ascunzători cât mai ferite de bombardamente. Pentru acești oameni care au rămas în urmă, viața în orașele devastate zile la rând de ruși a fost un chin.

Momente cumplite pentru mamele și copiii din Mariupol. Au băut apă de ploaie din bălți: "Au spus că era așa gustoasă” | ”Am fugit la fântână sub focuri de armă”
Sursa foto: Getty Images/Copil într-un autobuz cu refugiați din Mariupol
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Mai 2022   •   17:05

În Mariupol, una dintre principalele ținte ale inamicilor, până și găsirea unei surse de apă a fost o provocare, chiar o luptă pentru supraviețuire. Copiii așteptau ploaia ca să poată bea apă din băltoace, iar femeile își riscau viața alergând kilometri, sub tirurile de artilerie, până la o fântână.

Acesta este și cazul Iuliei și al fiicelor ei în vârstă de 11, șase și trei ani, care s-au ascuns într-un subsol.

„Am avut un castron mic [de supă] pentru trei copii o dată pe zi. Și un pahar cu apă pentru ca ei să se poată spăla. Era o fântână la trei kilometri distanță. A trebuit să fug acolo sub focuri de armă, sub bombe", a povestit Iulia, pentru BBC.

Când fiica ei mijlocie s-a îmbolnăvit, nu a avut medicamente ca să o trateze: „Aveam bani, dar nu puteam să cumpăr nimic pentru că nu era nimic nicăieri, totul era spart, totul era jefuit și distrus", a spus ea.

Natalia, o prietenă din Marea Britanie a Iuliei,  a căutat soluții pentru a o scoate din Mariupol. Acestea au comunicat prin intermediul telefonului mobil. Cu lacrimi în ochi, Natalia a povestit situațiile extreme prin care au trecut Iulia și fetele sale:

„Copiii cereau de mâncare, de aceea ea a încercat să-i hrănească la culcare, astfel încât să se simtă sătui când dormeau. Când a început să plouă, au putut să bea din băltoacă și au spus că apa aceea era atât de gustoasă. Apoi au găsit niște tigăi pe care să le umple cu apă", a povestit Natalia.

În cele din urmă, au reușit să se salveze urcând într-un tren către Polonia.

Orașul-port Mariupol, care a fost încercuit de la începutul lunii martie, se află acum în cea mai mare parte sub controlul forțelor ruse.

 

×
Subiecte în articol: Mariupol Ucraina Rusia razboi
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close