Regiuni vaste din Statele Unite vor fi lovite în această săptămână de o furtună hibernală, expunând peste 175 de milioane de persoane la potenţiale pene de curent şi importante perturbări în transporturi, informează AFP, citată de Agerpres.
Furtuna Fern ar trebui să atingă începând de joi şi vineri o zonă care se întinde din Texas şi regiunea Marilor Câmpii până în statele din estul ţării. Ea ar putea măsura peste 3.000 de kilometri în lungime, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din lungimea Statelor Unite măsurată de la est la vest.
Fenomenele meteo extreme vor avea loc în contextul în care o nouă perturbare a Vortexului Polar a început, cu un eveniment și mai puternic prognozat pentru sfârșitul lunii ianuarie, potrivit meteorologilor de la Severe Weather.
Cele mai recente date ale modelului de înaltă rezoluție dezvăluie o schimbare majoră a sistemelor de presiune, care va declanșa cel mai rece aer al sezonului în Statele Unite și Canada, cu un val de frig prognozat și pentru Europa, care va dura până la începutul lunii februarie.
"Temperaturi glaciale se vor extinde în cele două treimi estice ale ţării, în spatele unui front rece arctic", a anunţat Serviciul naţional de meteorologie din Statele Unite (NWS) într-un buletin de alertă.
"Temperaturi extrem de scăzute (...) vor progresa din Marile Câmpii din Nord spre Valea Mississippi, Valea Ohio şi Nord-Est până duminică", a continuat NWS.
Acest val de frig arctic va fi însoţit de rafale de vânt, făcând ca temperaturile resimţite să atingă valori periculoase. Cele mai scăzute temperaturi resimţite ar putea să coboare până la -46°C în Marile Câmpii din nordul ţării, potrivit serviciilor meteorologice.
La New York, temperaturi în mare parte negative sunt deja o regulă de câteva zile încoace. Marţi, Observatorul NWS din Central Park a indicat o temperatură de -9°C (resimţită -17°C din cauza vântului), cea mai scăzută valoare înregistrată în oraş de la începutul iernii.
Posturile TV americane au difuzat previziuni meteo cu tonalităţi alarmiste, evocând mai ales ploi îngheţate deosebit de intense, susceptibile să avarieze infrastructuri electrice şi copaci.
Peste 30 de centimetri de zăpadă s-ar putea acumula la New York şi în unele state de pe coasta de Est, au avertizat meteorologii, Virginia şi Maryland urmând să fie cele mai afectate.
Anumite zone susceptibile de a fi lovite se pregăteau pentru sosirea furtunii, precum statul Texas, unde guvernatorul Greg Abbott a declarat stare de urgenţă şi a mobilizat resurse specifice.
Comisia pentru drumuri din comitatul Monroe, care acoperă o zonă vastă în jurul oraşului Detroit, în Michigan, a avertizat în legătură cu "o penurie de sare".
"În acest an, am folosit deja mai multă sare decât în toate ultimele patru luni de decembrie la un loc", a declarat David Leach, directorul general al acelei comisii, pentru CBC News.
În trecut, zone rurale din nord-estul ţării au rămas complet izolate din cauza căderilor masive de zăpadă.