Antena 3 CNN Externe O vioară Stradivarius furată în 2010, recuperată intactă în Marea Britanie

O vioară Stradivarius furată în 2010, recuperată intactă în Marea Britanie

O vioară Stradivarius furată în 2010, recuperată intactă în Marea Britanie
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    30 Iul 2013   •   17:30

O vioară Stradivarius, evaluată la 1,4 milioane de euro, a fost recuperată intactă în Marea Britanie, a anunţat, marţi, poliţia britanică, potrivit AFP, citată de Mediafax.

Valorosul obiect a fost furat în decembrie 2010, în timp ce proprietara, o violonistă de origine coreeană, mânca un sandviş într-o gară din Londra.

Hoţii nu au furat doar vioara realizată în 1696, ci şi două arcuşuri în valoare de 78.000 de euro.

„A fost o încercare foarte dificilă. Nu-mi vine să cred ce s-a întamplat. Când mi-au dat vestea cea bună, nu-mi venea să cred. Am trecut de la agonie la extaz. Sunt în al şaptelea cer”, a declarat Min-Jin Kym, proprietara viorii.

„Mă gândeam tot timpul" la acel furt şi la „responsabilitatea care îmi revenea. Am cântat la acest instrument încă din adolescenţă, făcea parte din identitatea mea", a continuat artista în vârstă de 35 de ani.

Vioara, realizată de legendarul lutier Antonio Stradivarius, a fost găsită în cutia ei, pe o proprietate din centrul Angliei. Vioara a fost descoperită intactă.

Ancheta a fost „îndelungată şi complexă", a declarat inspectorul de poliţie Simon Taylor, insistând asupra faptului că „raritatea şi specificitatea" instrumentului „au făcut ca revânzarea acestuia să fie extrem de dificilă".

În 2011, trei persoane au recunoscut că se fac vinovate de furtul viorii. Dintre aceste persoane, un adult a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, iar un adolescent a fost condamnat la 10 luni de închisoare.


×
Subiecte în articol: Marea Britanie Londra furt ancheta
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close