Antena 3 CNN Externe Obama: Folosirea armelor chimice de către regimul din Siria „ar schimba regulile jocului"

Obama: Folosirea armelor chimice de către regimul din Siria „ar schimba regulile jocului"

Obama: Folosirea armelor chimice de către regimul din Siria „ar schimba regulile jocului"
de M.T.    |    26 Apr 2013   •   23:04

Preşedintele american Barack Obama a promis o „anchetă solidă” privind presupusa utilizare a armamentului chimic în Siria şi a afirmat că folosirea unui asemenea armament „ar schimba regulile jocului”.

Declaraţiile liderului de la Casa Albă au fost făcute la finalul unei întrevederi pe care a avut-o la Washington cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Totuşi, pentru moment, informaţiile furnizate de SUA privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul sirian nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei.

„Doar pe baza unor analize exacte de laborator vom putea stabili dacă au fost utilizate arme chimice", a explicat Michael Luhan, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Interzicerea Armanentului Chimic (OPCW), potrivit agenţiei Reuters, citată de Mediafax.

Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat joi că este foarte probabil ca regimul din Siria să fi utlizat arme chimice, adăugând însă că informaţiile nu sunt sigure.

Cu toate acestea, vineri, Israelul a solicitat SUA o intervenţie militară în Siria, cu scopul de a scuriza arsenalul chimic al acestei ţări.

Siria a negat însă folosirea armelor chimice şi acuză SUA şi Marea Britanie de minciuni, dând asigurări că nu deţine un astfel de arsenal.

„Tot ce au spus Statele Unite şi Guvernul britanic sunt lucruri lipsite de credibilitate. Este vorba de lucruri fără acoperire, o nouă tactică de exercitare a presiunilor politice şi economice asupra Siriei”, a declarat Omran Al-Zubi, ministrul sirian al Informaţiilor.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close