Antena 3 CNN Externe Parlamentul german a aprobat dubla cetățenie

Parlamentul german a aprobat dubla cetățenie

Parlamentul german a aprobat dubla cetățenie
Sursa foto: Foto:lebanontimes.com
de S.T.    |    04 Iul 2014   •   09:08

Camera inferioară a Parlamentului german a adoptat joi o nouă lege privind cetățenia, relaxând unele dintre cele mai stricte reguli din Europa, permițându-le tinerilor germani de origine străină să dețină două pașapoarte, o decizie de care beneficiază în principal extinsa comunitate turcă, informează Reuters.

Până acum, copiii de imigranți din țările din afara UE erau nevoiți să aleagă la vârsta de 23 de ani între cetățenia germană și cea a țării de origine a părinților lor.

Interdicția privind dublul pașaport este de mult timp criticată de comunitatea de aproximativ trei milioane de persoane de origine turcă din Germania, din care mai puțin de jumătate au luat cetățenia germană.

Tinerii pot să aibă acum două pașapoarte dacă, la vârsta de 21 de ani, pot să dovedească faptul că au trăit în Germania pentru cel puțin opt ani ori au mers la școală în această țară timp de șase ani și au obținut calificări.

Liderii comunității turce au criticat noua lege, deoarece se aplică doar tinerilor și nu-i vizează și pe cei mai în vârstă, mulți dintre care trăiesc de decenii în Germania.


×
Subiecte în articol: Europa
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close