Antena 3 CNN Externe Păstrătorul secretelor lui Vladimir Putin, mort în condiţii suspecte. Ultima ipoteză a anchetatorilor

Păstrătorul secretelor lui Vladimir Putin, mort în condiţii suspecte. Ultima ipoteză a anchetatorilor

Păstrătorul secretelor lui Vladimir Putin, mort în condiţii suspecte. Ultima ipoteză a anchetatorilor
Sursa foto: foto: Agerpres
31 Ian 2017   •   00:03

O nouă ipoteză este formulată în cazul morţii misterioase a fostului păstrător al secretelor Kremlinului, Oleg Erovinkin. Fost membru de rang înalt al KGB, şef al arhivelor Kremlinului şi secretar şef al preşedintelui Rosneft Igor Secin, Oleg Erovinkin a fost găsit mort la 26 decembrie pe bancheta din spate a maşinii sale, parcată în centrul Moscovei, scrie Adevărul.

Primele informaţii arătau că Erovinkin ar fi murit în urma unui infarct. Însă relatările neclare în cazul acestui deces au dat naştere multor zvonuri. Acum The Telegraph emite o ipoteză uluitoare. Potrivit cotidianului britanic, acest deces ar avea legătură cu raportul fostului agent MI6 Christopher Steele despre legăturile lui Donald Trump cu Kremlinul.

Erovinkin ar putea fi „sursa din anturajul lui Secin“ citată în cele 35 de pagini ale raportului, notează The Telegraph. Raportul agentului Steele, publicat integral de BuzzFeed, atrage atenţia asupra mijloacelor de şantaj de care dispune Kremlinul în cazul noului lider de la Casa Albă, fiind menţionat în special un filmuleţ în care Trump ar apărea în compania unor prostituate în 2013, la Moscova. Hristo Grozev, un expert în probleme de securitate, apreciază că Erovinkin era sursa cea mai potrivită pentru Steele, având în vedere anii petrecuţi la Kremlin şi că era omul de legătură între Igor Secin şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Atât Trump, cât şi Putin au respins informaţiile prezentate în raport. Christopher Steele a dispărut după publicarea raportului şi rămâne de negăsit.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close