Peste 600 de obiecte cu o „valoare culturală semnificativă” au fost furate în luna septembrie din colecţiile unui muzeu din Bristol, în sud-vestul Angliei, a anunţat joi poliţia britanică, precizând că sunt căutaţi patru suspecţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Poliţia, care a apelat la ajutorul publicului pentru identificarea suspecţilor, a publicat imagini surprinse de camerele de supraveghere, care îi arată pe cei patru bărbaţi pe stradă.
Ei au pătruns la 25 septembrie, între orele 01:00 şi 02:00, într-o clădire care adăposteşte colecţia Muzeului din Bristol consacrată Imperiului Britanic şi Commonwealth-ului, potrivit poliţiei.
„Furtul acestor numeroase obiecte cu o valoare culturală semnificativă reprezintă o pierdere considerabilă pentru oraş”, a declarat poliţistul care conduce ancheta, Dan Burgan.
„Aceste obiecte, multe dintre ele donate (muzeului), fac parte dintr-o colecţie care oferă o perspectivă asupra unei părţi complexe a istoriei britanice şi sperăm că publicul ne poate ajuta să-i aducem pe cei responsabili în faţa justiţiei”, a adăugat el.
„Până în prezent, ancheta noastră s-a concentrat pe imaginile de pe camerele de supraveghere şi pe investigaţiile medico-legale", a continuat el.
„Dacă îi recunoaşteţi pe bărbaţii din fotografii sau dacă aţi văzut oricare dintre obiectele potenţial furate scoase la vânzare online, vă rugăm să ne apelaţi”, a adăugat Burgan.
Colecţia consacrată Imperiului Britanic şi Commonwealth-ului este deţinută de Arhivele din Bristol şi Muzeele din Bristol, conform site-ului acestora din urmă.
Ea documentează legăturile dintre Marea Britanie şi Ţările Imperiului Britanic de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent" şi include "obiecte personale, suveniruri, fotografii şi documente ale britanicilor care au trăit şi au lucrat în colonii", se precizează pe site.