Antena 3 CNN Externe Alţi 4 patru suspecți au fost reţinuţi în legătură cu jaful bijuteriilor de la Luvru. Prejudiciul, peste 100 de milioane de dolari

Alţi 4 patru suspecți au fost reţinuţi în legătură cu jaful bijuteriilor de la Luvru. Prejudiciul, peste 100 de milioane de dolari

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 22:08 25 Noi 2025 Modificat la 22:46 25 Noi 2025
poza in care apare Muzeul Luvru din Paris
Un comando format din patru persoane a comis jaful de la Muzeul Luvru, de pe 19 octombrie. Sursa foto: Hepta

Alte patru persoane suspectate că au fost implicate în jaful de la Muzeul Luvru au fost reținute, au declarat marți pentru CNN cei de la Parchetul din Paris. Anunţul vine la doar câteva ore distanţă după ce s-a aflat că un alt individ, despre care se crede că a participat la spectaculosul furt al bijuteriilor Coroanei Franceze comis luna trecută, a fost arestat. Prejudiciul este de peste 100 de milioane de dolari.

Doi bărbați, în vârstă de 38, respectiv 39 de ani, și două femei, de 31 și 40 de ani, toți din regiunea Parisului, au fost reținuți de poliție în cadrul anchetei privind jaful de la Luvru, potrivit unui comunicat al procurorului parizian Laure Beccuau.

Noii suspecți se alătură celor patru reținuți la sfârșitul lunii octombrie, care vor fi interogați de anchetatori, a adăugat procurorul. Jurnaliştii de la CNN au scris că oficialul nu a oferit, momentan, detalii suplimentare despre posibilele acuzații.

Afiliala CNN BFMTV a relatat că unul dintre suspecți ar fi al patrulea membru al bandei care a comis jaful de aproape 90 de milioane de euro, comis în doar şapte minute. Trei dintre suspecții reținuți în octombrie au fost inculpați pentru jaf organizat, iar cea de-a patra, o femeie, pentru complicitate la jaf organizat.

Mascaţi, patru hoţi au pătruns pe 19 octombrie, prin efracţie, în Galeria Apollo, aflată la etajul superior al Luvrului, cel mai vizitat muzeu din lume. Ei au folosit o scară montată pe un camion pentru a accesa galeria, una dintre cele mai ornamentate încăperi din muzeu, printr-o fereastră, după ce au ajuns într-un balcon, care nu era supravegheat video.

Indivizii au reuşit să spargă două vitrine de înaltă securitate și au furat nouă obiecte, inclusiv un set de bijuterii cu diamante și safire purtat de Regina Marie-Amélie și Regina Hortense şi a căror valoare a fost estimată la 88 de milioane de euro.

Jaful din Galeria Apolo a Muzeului Luvru nu a fost lipsit de incidente. Se pare că diadema imperială a împărătesei Eugenie, cu cele 1.354 de diamante și 56 de smaralde de un verde intens, le-a alunecat din mână hoților în timp ce fugeau cu prada uriaşă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close