x close

Petro Poroşenko acuză Rusia că a trimis trei convoaie militare în estul Ucrainei

de S.T.    |    24 Aug 2015   •   14:11
Petro Poroşenko acuză Rusia că a trimis trei convoaie militare în estul Ucrainei 534 Foto: Agerpres/Xinhua

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a acuzat luni Rusia că a trimis trei "convoaie militare" în estul separatist prorus al ţării, cu câteva ore înainte de întâlnirea pe care o va avea la Berlin cu Angela Merkel şi Francois Hollande, privind criza ucraineană, relatează AFP în pagina online.

"Săptămâna aceasta, trei mari convoaie militare au traversat frontiera noastră în direcţia Lugansk, Doneţk (capitalele celor două regiuni rebele-n.r.) şi Debalţeve (punct strategic care face legătura între cele două capitale-n.r.)", a declarat Poroşenko, cu ocazia unui marş militar în centrul Kievului, pentru a sărbători 24 de ani de la independenţa Ucrainei.

"Moscova le-a furnizat rebelilor până la 500 de tancuri, 400 de sisteme de artilerie şi 950 de vehicule blindate", a mai afirmat şeful statului ucrainean, fără a preciza despre ce perioadă este vorba.

Până în prezent, conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu moartea a aproape 2.100 de militari ucraineni, a precizat Poroşenko, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.

Preşedinţii francez şi ucrainean, Francois Hollande şi Petro Poroşenko, şi cancelarul german Angela Merkel se vor întâlni luni seara, la Berlin, pentru discuţii despre criza ucraineană. Obiectivul oficial al acestei întâlniri este "situaţia din Ucraina şi situaţia implementării măsurilor prevăzute de acordurile de la Minsk".

Citeşte mai multe despre:

Petro Porosenko Rusia Ucraina conflict ucraina
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati