Antena 3 CNN Externe Ce mesaj transmite Belgorod, cel mai mare submarin nuclear din lume, despre planul creat de Rusia pentru o nouă confruntare globală

Ce mesaj transmite Belgorod, cel mai mare submarin nuclear din lume, despre planul creat de Rusia pentru o nouă confruntare globală

Un nou submarin fabricat de Rusia indică intenția Moscovei de a pregăti un nou război rece, desfășurat mai ales în oceane.

Ce mesaj transmite Belgorod, cel mai mare submarin nuclear din lume, despre planul creat de Rusia pentru o nouă confruntare globală
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iul 2022   •   15:42

Submarinul nuclear Belgorod a intrat în dotarea Marinei militare din Rusia la începutul acestei luni, amintește CNN într-un material de analiză publicat pe site-ul său.

Belgorod a fost lansat la apă în 2019 (foto galerie) și trebuia livrat Marinei ruse în 2020, după numeroase teste, dar planurile inițiale au fost amânate de pandemia de coronavirus, potrivit agenției TASS.

Experții vestici spun că Belgorod este o versiune îmbunătățită a submarinelor din clasa Oscar II, dotate cu rachete ghidate.

Este cel mai lung submarin din lume: măsoară peste 184 de metri și depășește submarinele din clasa Ohio ale Marinei militare americane, care au o lungime de 171 de metri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

A fost modificat pentru a putea lansa torpile nucleare Poseidon, aflate în curs de dezvoltare și care sunt proiectate pentru a fi lansate de la sute de kilometri distanță de țintă și pentru a evita sistemele de apărare de coastă.

H. I. Sutton, un expert american, avertiza în lunile din urmă că "Poseidon reprezintă o categorie complet nouă de arme, care va remodela perspectivele navale ale Rusiei și ale Occidentului și va crea necesitatea de noi arme pentru a o putea contracara".

Atât americanii, cât și rușii au estimat că torpilele Poseidon pot lansa asupra țintelor de coastă încărcături nucleare care ar face ca aceste zone să devină nelocuibile timp de decenii.

Datele disponibile până în prezent arată că o torpilă nucleară Poseidon are peste 20 de metri lungime și doi metri în diametru, fiind cea mai mare torpilă dezvoltată vreodată, cu dimensiuni de treizeci de ori mai mare decât o torpilă obișnuită.

 

×
Subiecte în articol: Belgorod Poseidon
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close