Afluxul de fonduri UE în economia românească a crescut spectaculos în ultimele 6 luni, iar miliardele de euro fac „România mare”, se arată într-un articol din presa maghiară, care laudă performanța țării noastre în atragerea de bani europeni.
Publicația maghiară Vilaggazdasag îl citează pe ministrul român al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a precizat, într-o postare publicată pe Facebook, că banii europeni vor fi absorbiți în economia românească într-un interval de timp mult mai scurt, iar în ultimele 6 luni, România a reușit să recupereze decalaje de câțiva ani.
„Analiza comparativă a datelor evidențiază o accelerare masivă și fără precedent a procesului de absorbție în ultimele 6 luni, comparativ cu întreaga perioadă de la începutul exercițiului financiar 2021-2027 (1 ianuarie 2021 – 23 iunie 2025)”, a spus ministrul Pîslaru.
Astfel, de la 3 miliarde (9,91%), România a sărit la 6,3 miliarde (20,4%), adică o dublare a absorbției de bani europeni în ultimele 6 luni.
„Sinteza progresului”: în 6 luni s-a realizat o treime din tot ce s-a făcut în 4 ani și jumătate
Conform lui Pîslaru, deși reprezintă doar 10% din timpul scurs de la începutul programului 2021-2027, ultimele 6 luni au contribuit decisiv la rezultatele totale ale României. Astfel, 37% din toate plățile făcute în acest exercițiu financiar (2021-2027) au fost realizate în ultimele 6 luni de mandat.
De asemenea, 43% din totalul rambursărilor de la Comisia Europeană pentru perioada 2021-2027 au fost încasate în acest interval scurt.
„Sinteza progresului: În doar jumătate de an, s-a reușit realizarea a peste o treime din tot ce s-a făcut în precedenții 4 ani și jumătate”, a spus ministrul român.
În timp ce între 2021 și mijlocul anului 2025 s-au plătit în medie 86 de milioane de euro pe lună României, în ultimele șase luni această sumă a depășit 450 de milioane de euro, iar rata lunară a rambursărilor a crescut de aproape șapte ori arată publicația maghiară.
În ceea ce privește Planul Național de Redresare (PNRR), ministrul a reamintit că, la mijlocul anului 2025, îndeplinirea reperelor părea să fi stagnat, iar Comisia Europeană a suspendat mai multe plăți. Totuși, în ultimele șase luni, planul a fost renegociat cu Bruxelles, a crescut transparența, iar aproximativ o treime din fondurile recuperate până acum din fondurile UE au fost retrase în această perioadă.
În 2026, ministerul român al Investițiilor dorește să acceseze zece miliarde de euro din fondurile PNRR ale UE, iar un total de cel puțin 15 miliarde de euro din fonduri UE vor fi cheltuite pentru investiții în domeniile sănătății, educației, infrastructurii de transport și competitivității economice.