Antena 3 CNN Externe Președintele Kazahstanului i-a spus în față lui Putin că războiul din Ucraina e „de neînțeles” și i-a cerut acestuia „să-l înghețe”

Președintele Kazahstanului i-a spus în față lui Putin că războiul din Ucraina e „de neînțeles” și i-a cerut acestuia „să-l înghețe”

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 19:49 25 Iul 2026 Modificat la 19:49 25 Iul 2026
Kasim Tokaev și Vladimir Putin
Nu este prima dată când Tokaev se arată critic față de Putin. Foto: Hepta

 Preşedintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Tokaev, a cerut, sâmbătă, îngheţarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu Vladimir Putin, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„Probabil că a sosit momentul să îngheţăm acest conflict şi să revenim la formula Istanbul, pentru că acolo s-au obţinut rezultate semnificative”, i-a spus Tokaev lui Putin, la întâlnirea care a avut loc în oraşul rus Omsk.

Preşedintele kazah s-a referit la negocierile desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, după ce, în februarie, Rusia invadase Ucraina.

Conform versiunii Kremlinului, atunci aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Ucraina la cererea SUA şi a premierului britanic de atunci, Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.

Conform versiunii Ucrainei, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, în special să nu adere la NATO, să-şi limiteze capacităţile militare şi să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat categoric opoziţia.

Preşedintele kazah a adăugat că oprirea luptelor trebuie realizată „în mod natural, sub garanţiile marilor puteri, inclusiv ale Rusiei”. Toate acestea sunt necesare pentru a „avansa către o pace mult aşteptată”, a argumentat Tokaev.

„Războiul din Ucraina este de neînțeles”

El a spus, de asemenea, că războiul ruso-ucrainean are un caracter interstatal şi este dificil de înţeles. „Natura acestui conflict nu este deplin clară pentru mulţi, inclusiv pentru noi. De exemplu, într-un conflict cum a fost cel dintre Azerbaidjan şi Armenia, esenţa sa, originile sale, ne-au fost perfect clare. Se înrădăcinau în istorie. Însă aici, este foarte greu de înţeles”, a spus preşedintele kazah.

Kazahstanul are cu Rusia o relaţie apropiată de cooperarea strategică, dar nu a aprobat invazia acesteia în Ucraina, iar Tokaev i-a transmis lui Putin după lansarea invaziei în 2022 că ţara sa nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Deşi a menţinut o politică echilibrată faţă de părţile implicate în acest conflict, Kazahstanul a devenit o victimă colaterală a acestuia, în urma atacurilor cu drone asupra terminalului petrolier din portul rus Novorossiisk.

Acest terminal se află la capătul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, care a anunţat săptămâna acesta că este nevoit, în aceste condiţii, să suspende livrările de petrol prin acel terminal.

Exporturile de petrol kazah au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene cu drone asupra staţiilor de pompare din Rusia şi asupra terminalului maritim de încărcare din portul Novorossiisk.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close