Antena 3 CNN Externe Puşcărie pentru Twitter. Un ofiţer sud-coreean, condamnat pentru insultarea preşedintelui

Puşcărie pentru Twitter. Un ofiţer sud-coreean, condamnat pentru insultarea preşedintelui

Puşcărie pentru Twitter. Un ofiţer sud-coreean, condamnat pentru insultarea preşedintelui
Sursa foto: Foto: venturebeat.com
de N.B.    |    31 Aug 2012   •   14:07

Un ofiţer de armată din Coreea de Sud a fost condamnat la închisoare cu suspendare, vineri, după ce l-a insultat pe preşedintele Lee Myung-Bak pe Twitter, relatează AFP.

Căpitanul, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit vinovat de postarea unor comentarii pe contul său, în care l-a criticat pe Lee folosind un limbaj vulgar. El este primul militar activ condamnat pentru activitatea sa pe o reţea de socializare.

Sentinţa stabilită de curtea marţială a fost de şase luni de închisoare, dar condamnarea a fost dată cu suspendare datorită faptului că inculpatul se află la prima abatere.

Procurorii au explicat că legea militară prevede pedepse pentru insultele la adresa superiorilor, iar personalul din armată ar trebui să fie foarte atent atunci când doreşte să se exprime critic la adresa conducătorilor.

Citând libertatea exprimării, avocaţii nu au reuşit să convingă judecătorul că ofiţerul, în calitatea de cetăţean, are dreptul să îşi expună o părere şi să critice politica practicată de Lee.

În urma soluţionării acestui caz, ministerul apărării din Coreea de Sud a anunţat noi reguli pentru folosirea reţelelor de socializare şi a sfătuit soldaţii să nu îşi exprime public păreri politice sau să facă declaraţii defăimătoare.

×
Subiecte în articol: Twitter Coreea de Sud armata
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close