Dragoş Sprânceană, Gabriel Constantin și Bogdan Boerean sunt românii care trăiesc visul american şi au devenit oameni de bază pentru preşedintele Statelor Unite. Hotelul lui Trump din Chicago este condus de aproape un deceniu de un român plecat din Capitală, iar mesele fastuoase de la reşedinţa republicanului din Mar-A-Lago sunt organizate de un clujean, bucătarul-şef al lui Trump, care acum în subordine 70 de oameni. România a fost în centrul atenţiei de mai multe ori în ultimii 20 de ani. Donald Trump şi fiul său au vorbit despre importanţa parteneriatului strategic dintre cele două state, iar România a fost ţara care a răspuns pozitiv cererii privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare.
Dragoş Sprînceană, un milionar în vârstă de 45 de ani, originar din Constanţa. A ajuns în Statele Unite în urmă cu mai bine de două decenii, unde a activat în domeniul imobiliar şi a deschis o companie de transport care operează şi în prezent.
Dragoş Sprînceană este alături de Donald Trump încă de la primul său mandat
Dragoş Sprînceană este alături de Donald Trump încă de la primul său mandat, care a început în 2017, iar acum face parte din Comitetul Executiv al Partidului Republican la Palm Beach.
Cu doar câteva ore înainte de învestirea lui Trump, Dragoş Sprînceană a primit o medalie din partea consilierului pentru securitate națională al președintelui Statelor Unite, Mike Waltz.
Dragoș Sprînceană: „Nu mă văd departe de România deloc. Vrem să oprim toate războaiele. Spune-mi președintele care a oprit toate războaiele și nu a fost niciun război cât a fost președinte în SUA. E un singur nume: Donald Trump.”
Gabriel Constantin: „Sunt familia mea. De multe ori am mai mult timp la serviciu decât am acasă.”
Gabriel Constantin a devenit unul dintre oamenii de încredere al preşedintelui ales al Statelor Unite. Românul lucrează în Trump Organization din 2003, iar în 2017 a ajuns la conducerea Trump International Hotel & Tower Chicago.
Gabriel Constantin: „De când se construia clădirea a fost un vis al meu să lucrez aici. De aceea respect familia Trump foarte mult. Mi-au dat încrederea să... Ăsta este unul dintre cele mai mari proprietăți pe care le au din punct de vedere financiar. Și am fost foarte, foarte mândru când m-au întrebat dacă vreau să vin aici din Washington DC.”
Bucătarul-şef al lui Trump este un român din Cluj
De aproape două decenii, bucătarul-şef al lui Trump este un român din Cluj. Bogdan Boerean a ajuns în 2005 în Florida. Tot atunci a început să lucreze în echipa lui Trump de la reşedinţa din Mar-A-Lago. Echipa Antena 3 CNN a stat de vorbă cu Bogdan chiar în ziua în care Trump a fost reales. Acesta a povestit cum organizează mesele fastuase alături de cei 70 de oameni pe care îi are în subordine. Mar-A-Lago este un domeniu uriaş, de 6.000 de mp, cu aproape 130 de camere şi trei bucătării.
Donald Trump: „După cum ştiţi, poporul român şi poporul american au multe în comun: dragostea pentru libertate, culturi mândre, tradiţii bogate şi un peisaj plin de istorie pe care să-l poată numi ,,acasă". Noi avem o relație foarte bună cu România. Statele Unite și România au o relație mai bună decât oricând. Vreau să vă mulțumesc pentru acest lucru. Avem în desfășurare, de asemenea, relații comerciale semnificative, ca să fiu sincer.”
Sunt declaraţiile lui Donald Trump după cele două întâlniri pe care le-a avut cu Klaus Iohannis, în 2017 şi 2019. Republicanul a avut doar cuvinte de laudă la adresa României de fiecare dată. Acesta a numit poporul român un partener cheie.
Donald Trump: „Avem multe legături comerciale cu România, românii sunt niște oameni foarte talentați. Noi cumpărăm, ei cumpără. Și, foarte important, aveți mulți români în SUA, oameni extraordinari, care muncesc foarte mult și care au succes.”
Mulţi români se bucură de întoarcerea lui Trump
De altfel, mulţi români se bucură de întoarcerea lui Trump.
-„Cred că va fi un apărător al României.”
-„Banuiesc că o să fie bine.”
-„Ne așteptăm că va fi bine. Întotdeauna cu președinții americani ne-am descurcat bine, mai bine decât cu Biden.”
Despre parteneriatul dintre România şi Statele Unite ale Americii a vorbit şi fiul preşedintelui Donald Trump, într-un interviu obţinut în exclusivitate de Antena 3 CNN.
Eric Trump: „Ei bine, pentru români, noi vă cunoaștem foarte bine. Evident, noi doi avem un prieten în comun care este un tip minunat care lucrează în compania noastră de ani și ani de zile. Dar românii sunt oameni incredibili. Țara voastră este o țară frumoasă. Am fost acolo. Este un loc foarte special, așa că pentru poporul român, vă iubim și vă apreciem. Și Donald Trump va face lumea puternică din nou. El va face America din nou sigură. Va face America din nou sigură și va face America din nou măreață.”
România a fost una dintre primele țări membre NATO care au răspuns pozitiv cererii fostului președinte al SUA, Donald Trump, privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare. Începând cu anul 2017, România a atins această țintă, fiind unul dintre puținii aliați NATO care s-au conformat rapid acestei cerințe.