Natalia Hodemciuk, văduva inginerului Valerii Hodemciuk, prima victimă a dezastrului de la Cernobîl din 1986, a murit la Kiev în urma unui atac masiv al Rusiei din noaptea de 14 spre 15 noiembrie, scrie Kyiv Independent, duminică.
Femeia, în vârstă de 73 de ani, a suferit răni grave după ce o dronă a lovit o clădire rezidențială din districtul Troieșcina al capitalei ucrainene.
Apartamentul său a fost complet distrus de incendiul care a urmat loviturii.
Hodemciuk a fost dusă la un centru pentru arși, dar medicii nu au putut să-i salveze viața.
Moartea sa ridică la șapte bilanțul persoanelor ucise în atacul cu rachete și drone asupra Kievului, cel puțin alte 36 fiind rănite.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnalat moartea văduvei într-o postare pe X, catalogând-o drept „o nouă tragedie cauzată de Kremlin”.
Russia has killed Natalia Khodemchuk, the widow of Valerii Khodemchuk - the first victim of the Chornobyl disaster - during the attack on Kyiv on November 14.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) November 15, 2025
A Russian drone struck her apartment on the seventh floor of a building. Natalia was hospitalized with burns covering… https://t.co/vVvrFikRlT pic.twitter.com/uvbqNBe800
„Ucrainenii care au supraviețuit la Cernobîl, care au ajutat la reconstrucția țării după acel dezastru, se confruntă din nou cu teroarea statului agresor”, a spus Zelenski.
„Ucraina are nevoie de sprijin pentru a salva vieți: mai multe sisteme de apărare antiaeriană, mai multe capacități de protecție și o mai mare hotărâre din partea partenerilor noștri. Numai acest lucru poate opri teroarea rusească și poate oferi familiilor ucrainene dreptul fundamental la siguranță în propriile case”, a adăugat el.
Dezastrul nuclear de la Cernobîl s-a soldat cu cel puțin 4.000 de morți
Accidentul de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, pe când Ucraina făcea parte din Uniunea Sovietică, și rămâne cel mai devastator dezastru nuclear civil din istoria umanității.
Valerii Hodemciuk a fost ucis instantaneu în explozia inițială și este comemorat ca prima victimă a dezastrului.
Corpul său nu a fost niciodată găsit.
Un monument dedicat acestui inginer este construit în "sarcofagul" care acoperă rămășițele reactorului distrus în explozie.
Natalia și Valeii Hodemciuk au avut doi copii.
Văduva s-a îngrijit de memoria soțului decedat, vizitând de-a lungul anilor locul dezastrului, memorialul și mormântul său simbolic din cimitirul Mîtin.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 4.000 de persoane au murit în dezastrul din 1986 din cauza bolilor provocate de radiații, între care cancerul tiroidian și leucemia.