Antena 3 CNN Externe Rusia și China au trimis avioane de luptă spre locul unde Joe Biden s-a întâlnit cu liderii coaliției Quad | Presa rusă confirmă incidentul

Rusia și China au trimis avioane de luptă spre locul unde Joe Biden s-a întâlnit cu liderii coaliției Quad | Presa rusă confirmă incidentul

China și Rusia au desfășurat marți primul exercițiu militar comun de la invazia Ucrainei iar aparatele de luptă ale celor două state au zburat deasupra Mării Japoniei și a Mării Chinei de Est în timp ce liderii blocului Quad se întâlneau la Tokyo.

Rusia și China au trimis avioane de luptă spre locul unde Joe Biden s-a întâlnit cu liderii coaliției Quad | Presa rusă confirmă incidentul
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    24 Mai 2022   •   14:53

"Două bombardiere chineze s-au alăturat altor două bombardiere ruse în Marea Japoniei și au efectuat un zbor comun spre Marea Chinei de Est", a declarat Nobuo Kishi, ministrul japonez al Apărării, care și-a exprimat "îngrijorarea profundă" în legătură cu acest incident, conform AFP.

Incidentul are loc în timpul vizitei în regiune a președintelui american Joe Biden.

Biden s-a întâlnit marți, la Tokyo, cu ceilalți lideri Quad, o coaliție formată de SUA, India, Australia și Japonia pentru a contracara influența chineză în regiunea Indo-Pacifică.

Ministrul nipon a mai spus că, tot marți, un avion rusesc de spionaj a zburat din nordul insulei Hokkaido spre peninsula Noto din centrul Japoniei.

"Am comunicat pe căi diplomatice preocupările noastre grave din perspectiva securității țării noastre și a regiunii.

În vreme ce comunitatea internațională răspunde agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, faptul că Beijingul a întreprins astfel de acțiuni în colaborare cu Rusia, care este stat agresor, reprezintă un motiv de îngrijorare ce nu poate fi trecut cu vederea", a concluzionat el.

Incidentul din Marea Japoniei, confirmat de SUA și Coreea de Sud, dar și de presa rusă

Presa rusă a menționat, la rândul său, că un grup aerian format din bombardiere strategice rusești Tu-95MS și bombardiere strategice chineze Hun-6K a efectuat un zbor de patrulare deasupra Mării Japoniei și a Mării Chinei de Est.

Avioane militare rusești și chineze au survolat Marea Japoniei marți, devreme, și și-au continuat zborul spre sud, spre Marea Chinei de Est și Marea Filipinelor, a declarat un oficial american sub rezerva anonimatului, citat de publicația The New York Times.

Coreea de Sud a confirmat, la rândul său, manevrele, indicând că două avioane militare chineze și patru avioane de război rusești au intrat în zona de identificare a apărării anti-aeriene de pe coasta de est a țării, fără a intra în spațiul său aerian.

Exercițiile comune care implică bombardiere strategice sunt complexe și sunt, de obicei, planificate cu mult timp înainte, notează sursa citată.

Activitatea militară este un indiciu că parteneriatul dintre China și Rusia nu a slăbit, chiar dacă războiul din Ucraina, început acum trei luni, a adus Moscovei pierderi militare masive și progrese relativ modeste, provocând, în același timp, moartea a mii de civili ucraineni.

Vladimir  Putin a încercat să întărească legăturile Rusiei cu China, mizând pe opoziția față comună față de Occident a celor două țări.

Pe 4 februarie, când Putin a vizitat Beijingul cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă, liderul de la Kremlin s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping iar guvernele rus și chinez au emis o declarație de 5.000 de cuvinte în care firmă că cele două națiuni au un parteneriat "fără limite".

Foto: bombardier strategic Tu-95MS din epoca sovietică

×
Subiecte în articol: Joe Biden Quad Rusia China avioane de lupta
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close