Antena 3 CNN Externe Rusia spune că nu a primit nicio propunere de încetare a focului din partea Ucrainei

Rusia spune că nu a primit nicio propunere de încetare a focului din partea Ucrainei

Rusia a transmis, miercuri, că nu a primit nicio propunere privind o "încetare a focului de Crăciun" în Ucraina.

Rusia spune că nu a primit nicio propunere de încetare a focului din partea Ucrainei
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Dec 2022   •   14:25

În acest context, luptele ar urma să se prelungească până la sfârșitul iernii, scrie Reuters.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Rusiei în această săptămână să-și retragă trupele până la Crăciun, ca un prim pas către un acord de pace după aproape 10 luni de război.

Întrebat, miercuri, dacă Moscova a primit propuneri pentru o "încetare a focului de Crăciun”, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: "Nu au fost primite astfel de oferte de la nimeni. Acest subiect nu se află pe ordinea de zi".

După o serie de contraofensive ucrainene fulgerătoare, care au readus Kievului controlul asupra a aproximativ jumătate din teritoriul capturat de Moscova în primele săptămâni ale războiului, niciuna dintre părți nu a realizat câștiguri teritoriale semnificative în ultima lună.

Analiștii estimează un blocaj pe linia frontului în timpul iernii

Analiștii militari estimează că s-ar putea ajunge la un blocaj pe timpul iernii, chiar dacă luptele aprige continuă mai ales în regiunea estică ucraineană Donețk, unde forțele rusești fac presiuni pentru a cuceri orașul Bahmut.

Dmitri Peskov a declarat marți că nu va exista pace cu Kievul până când Zelenski nu va accepta "noile realități teritoriale", și anume controlul rusesc asupra a patru regiuni ucrainene anexate în septembrie în urma unor așa-zise "referendumuri".

Anexările nu sunt recunoscute de Națiunile Unite și de partenerii occidentali ai Ucrainei.

Foto: tanc distrus în Novopetrivka, regiunea Nikolaev, Ucraina, noiembrie 2022

×
Subiecte în articol: Dmitri Peskov Ucraina incetarea focului
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close