Antena 3 CNN Externe Rusia: "Târârea Ucrainei în NATO va afecta NEGATIV securitatea europeană!"

Rusia: "Târârea Ucrainei în NATO va afecta NEGATIV securitatea europeană!"

Rusia: "Târârea Ucrainei în NATO va afecta NEGATIV securitatea europeană!"
14 Mai 2014   •   15:32

Seminţele tulburărilor din Ucraina au fost sădite în aprilie 2008, când NATO sugera că Ucraina şi Georgia ar trebui să se apropie de Alianţa Nord-Atlantică, a spus ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov (foto).

"Seminţele actualei crize au fost plantate în aprilie 2008, în timpul summitului NATO de la Bucureşti, când liderii NATO au declarat că Georgia şi Ucraina vor fi invitate să adere la organismele Alianţei", a spus diplomatul rus într-un interviu acordat celor de la Bloomberg.

"Preşedintele Georgiei de la acea vreme, Mikhail Saakasvhili, a crezut că această declaraţie îi conferă dreptul de a rezolva problema din Osetia de Sud şi a invadat regiunea. El a fost motivat de promisiunea NATO", a precizat Lavrov.

Dacă Georgia sau Ucraina vor deveni membre NATO, "acest lucru va reprezenta o ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale a Rusiei, iar asta nu este o chestiune care poate fi tolerată", a continuat oficialul de la Moscova.

"Încercările de a târî Ucraina în NATO cu orice preţ vor avea un impact negativ asupra întregului sistem de securitate europeană şi ne declarăm categoric împotriva acestui demers", a adăugat Lavrov





×
Subiecte în articol: Georgia NATO
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close