Antena 3 CNN Externe Serghei Lavrov: Sistemul de apărare antirachetă rămâne o problemă încă nesoluţionată în relaţiile dintre Rusia şi NATO

Serghei Lavrov: Sistemul de apărare antirachetă rămâne o problemă încă nesoluţionată în relaţiile dintre Rusia şi NATO

Serghei Lavrov: Sistemul de apărare antirachetă rămâne o problemă încă nesoluţionată în relaţiile dintre Rusia şi NATO
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    09 Iul 2013   •   15:23

Sistemul american de apărare antirachetă rămâne şi în prezent o problemă nesoluţionată în relaţiile dintre Rusia şi NATO, a declarat, marţi, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la finalul întrevederii cu omologul său român Titus Corlăţean, aflat în vizită oficială la Moscova, informează Itar-Tass, citată de Agerpres.

„În timpul întâlnirii, am făcut schimb de opinii cu privire la căile de perfecţionare a sistemelor de stabilitate şi securitate din Europa, am discutat problema sistemului american de apărare antirachetă. Aceasta este una dintre problemele care nu au fost soluţionate”, a precizat Lavrov.

Totuşi, demnitarul rus a recunoscut că au existat „rezultate pozitive în ceea ce priveşte cooperarea dintre Rusia şi NATO în domeniul luptei antiteroriste, pe marginea tematicii afgane şi a altor probleme”.

Titus Corlăţean şi omologul său rus au discutat şi despre situaţia din Republica Moldova.

„Poziţia Rusiei în această chestiune este bine cunoscută. Noi am susţinut întotdeauna integritatea teritorială a Republicii Moldova, care ar trebui să rămână un stat suveran”, a spus şeful diplomaţiei ruse, evidenţiind că acesta este unul din principiile „după care se ghidează Rusia şi în reglementarea transnistreană”.

În acelaşi context, Lavrov a spus că împărtăşeşte opinia lui Titus Corlăţean, potrivit căreia viitorul Republicii Moldova ar trebui să fie determinat de alegerea liberă a poporului din această ţară, iar România va respecta decizia, oricare va fi aceasta.

De asemenea, Lavrov a amintit că, în iulie anul acesta, s-au împlinit zece ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare dintre România şi Rusia, iar în octombrie se vor marca 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

„Acesta este un bun prilej pentru a evalua starea relaţiilor noastre şi perspectivele lor. Remarcăm aspiraţia României spre o dezvoltare deplină a relaţiilor. Împărtăşim în totalitate o asemenea abordare”, a declarat ministrul de Externe al Rusiei.

La rândul său, Corlăţean a subliniat că aceasta este prima vizită a unui ministru de Externe al României la Moscova în ultimii patru ani.

„Dorim să confirmăm deschiderea guvernului României pentru continuarea contactelor”, a explicat ministrul român.

Ministrul rus de Externe a concluzionat că ţara sa vede în România un partener important în sud-estul Europei.

„Am avut convorbiri constructive şi pline de conţinut. Ambele părţi şi-au confirmat disponibilitatea de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor ruso-române, pentru crearea unei agende pozitive, pentru depăşirea unor dificultăţi care s-au observat în relaţiile noastre în ultimii ani”, a spus Lavrov.

Rusia este interesată ca relaţiile bilaterale să se dezvolte într-o manieră „stabilă şi previzibilă”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, indicând că ţara sa doreşte o dezvoltare a cooperării bilaterale pe baze reciproc avantajoase, „iar întregul potenţial al relaţiilor bilaterale să se dezvolte în măsură deplină”.

Un impuls suplimentar pentru aprofundarea interacţiunii dintre cele două state îl va da Planul de consultări la nivel de instituţii diplomatice pe 2013-2014, semnat marţi la Moscova.

Lavorv a adus de asemenea în discuţie Acordul încheiat în domeniile culturii, educaţiei, mass-media, sportului, tineretului şi turismului între cele două ţări.

„Sunt sigur că toate aceste documente pot să facă să avanseze şi mai mult contactele dintre oameni şi interacţiunea la nivelul societăţii civile”, a afirmat ministrul rus.


×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close