Antena 3 CNN Externe Și-au abandonat fiica într-o piață, alături de un bilet. ”Peste 10 sau 20 de ani să ne întâlnim”. Cum se termină povestea

Și-au abandonat fiica într-o piață, alături de un bilet. ”Peste 10 sau 20 de ani să ne întâlnim”. Cum se termină povestea

Și-au abandonat fiica într-o piață, alături de un bilet. ”Peste 10 sau 20 de ani să ne întâlnim”. Cum se termină povestea
04 Dec 2017   •   09:38

În urmă cu 20 de ani, Qian Fenxiang a născut al doilea copil, unul care nu ar fi trebuit să existe, conform legilor chineze în vigoare. Nașterea a fost asistată de soțul femeii, care a tăiat cordonul ombilical al copilului cu un foarfece.

Cinci zile mai târziu, femeia a dus bebelușul într-o piață și l-a abandonat. În coșuleț era un bilet: ”Fiica noastră, Jingzhi, s-a născut la 10 dimineața, în a 24-a zi a lunii a șaptea, 1995. Am fost forțați de sărăcie și reguli să o abandonăm. Mulțumim că ați salvat-o și ați luat-o în grija voastră. Dacă Cerul se îndură, dacă soarta ne va reuni, să ne întâlnim pe Podul Rupt din Hangzhou, în dimineața zilei Festivalului Qixi, peste 10 sau 20 de ani”.

Nu s-a întâmplat peste 10 sau 20 de ani, dar reuniunea a avut loc. În acest an părinții fetei au întâlnit-o pe Jingzhi, acum Catherine, studentă în SUA.

Reuniunea a fost surpinsă de camerele BBC, care va transmite un documentar cu întreaga poveste. 

Cum se va termina totul, deocamdată este neclar. Părinții fetei sunt și astăzi măcinați de vină și remușcări. Și astăzi consideră că fiica lor a suferit, deși părinții adoptivi i-au oferit o viață pe care în China nu ar fi putut să o aibă.

 

×
Subiecte în articol: China copil
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close