Agenţia
Standard and Poor's (S&P) a
retrogradat vineri
nouă ţări din zona euro şi a confirmat calificativele pentru şapte state.
Mai exact,
Italia, Spania, Portugalia şi Cipru au fost depunctate cu
două trepte, în timp ce ratingurile
Austriei, Franţei, Maltei, Slovaciei şi Sloveniei au fost reduse cu o treaptă, se arată într-un comunicat S&P.
De asemenea, calificativele pentru
Germania, Finlanda, Olanda, Luxemburg, Belgia, Estonia şi Irlanda au fost
confirmate.
Franţa a fost retrogradată de la "
AAA” la "
AA+” şi a pierdut,
pentru prima oară, calificativul maxim posibil.
Italia şi
Spania au fost retrogradate cu două trepte, de la "
A” la “BBB+” şi de la "
AA-” la “A”. Germania, Olanda, Finlanda şi Luxemburg şi-au păstrat calificativele "
AAA", maxim posibil, în timp ce
Belgia a fost menţinută la "
AA".
Cu excepţia Germaniei şi Slovaciei, care au perspective stabilă,
toate celelalte 14 ţări au perspective negativă.
O reducere a ratingurilor unor ţări din zona euro poate conduce la retrogradări ale unor companii, semnalând astfel un risc mai ridicat investitorilor.
Tot agenţia S&P a retrogradat în august şi Statele Unite, pentru prima dată în istorie, după ce neînţelegerile dintre politicienii americani au ameninţat să împingă ţara în incapacitate de plată. Ratingul SUA a fost coborât cu o treaptă, de la "AAA" la "AA+".
România este evaluată cu rating "
BB+" de S&P.