Antena 3 CNN Externe Statul din Europa care a fost cu un picior în groapă, iar acum are cele mai profitabile acţiuni din LUME

Statul din Europa care a fost cu un picior în groapă, iar acum are cele mai profitabile acţiuni din LUME

Statul din Europa care a fost cu un picior în groapă, iar acum are cele mai profitabile acţiuni din LUME
Sursa foto: Foto: money.cnn.com
31 Oct 2013   •   20:53

Acţiunile elene, care după declanşarea crizei au fost evitate de investitorii îngrijoraţi că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată şi să iasă din zona euro, au devenit cele mai profitabile din lume, odată cu apropierea ieşirii din recesiune, scrie Bloomberg.
   
Din 5 iunie 2012, cu două săptămâni înainte ca operatorul indicelui mondial MSCI să anunţe că va reclasifica Grecia drept piaţă emergentă, indicele ASE al bursei din Atena a crescut cu 146%, limitând declinul de la nivelul record atins în 2007 la 79%.
   
Creşterea indicelui ASE a fost mai mare decât cea înregistrată de 94 de indici bursieri naţionali la nivel global, din perioada respectivă, cu excepţia Venezuelei.
   
Randamentul obligaţiunilor Greciei pe termen de 10 ani a scăzut la 8,31%, de la un maxim de 33,7% atins în martie 2012.
   
Fondul de investiţii Paulson şi banca JPMorgan Chase au compărat acţiuni elene, pe fondul interesului exprimat de fonduri de investiţii pe pieţele emergente ca Renaissance Capital Holdings şi Templeton Emerging Markets Group.
   
JP Morgan a vândut, în urmă cu trei ani, acţiuni elene din fondul European Small Cap Fund, din cauza creşterii deficitului bugetar al ţării. După restructurarea datoriei publice a Greciei, JP Morgan a investit în titluri ale retailerului Jumbo şi ale producătorului de bijuterii Folli Follie.
   
"Perspectiva ţării s-a schimbat total", a declarat Francesco Conte, care administrează pentru JP Morgan fonduri de circa 2,8 miliarde de dolari la Londra.
   
"Grecia abia iese din criză. Pentru că baza costurilor a fost redusă atât de mult, avansul profiturilor va fi enorm, dacă PIB-ul va reveni la creştere", a spus Conte.
   
Grecia a redus salariile şi pensiile şi a majorat taxele pentru a respecta termenii celor două programe de salvare convenite cu UE şi FMI, iar recesiunea dă semne că se apropie de sfârşit.
   
"Acum nouă luni, sentimentul global era: Nu vreau să ating nimic din Grecia, nici măcar iaurt. Acum investitorii nu mai vor să vadă altceva decât Grecia. Este o piaţă ciudată, în care se investeşte într-o economie dezvoltată, deşi cu probleme, care are aşteptări de creştere de tipul unei pieţe emergente, şi cu o monedă puternică", a declarat Anthimos Thomopoulos, director general adjunct la Piraeus Bank în Atena.
   
Totodată, disputele politice din Grecia ar putea afecta redresarea, iar datora publică va atinge în acest an 176% din PIB, conform estimărilor.
   
Recesiunea din ultimii şase ani a distrus aproape un sfert din PIB-ul Greciei, iar rata şomajului a urcat la un nivel recors de 27,6%.

×
Subiecte în articol: Grecia investitori
Parteneri
Discuţii între România şi SUA pentru apărarea împotriva dronelor
x close