Antena 3 CNN Externe Surse diplomatice: Rusia a fost implicată în doborârea avionului turc în Siria

Surse diplomatice: Rusia a fost implicată în doborârea avionului turc în Siria

Surse diplomatice sub anonimat au declarat duminică, pentru Sunday Times, că Siria a doborât un avion turc pentru a avertiza NATO să nu intervină în conflictul sirian, conform publicaţiei Haaretz.

Surse diplomatice: Rusia a fost implicată în doborârea avionului turc în Siria
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iul 2012   •   10:12

Aceeaşi sursă a arătat că tehnicieni ruşi au fost implicaţi în operaţiunea de săptămâna trecută.

Surse diplimatice din Orientul Mijlociu au declarat pentru Times că decizia de a distruge avionul turc a fost luată pentru a avertiza NATO să nu se apropie de conflictul din Siria.

Rusia furniza Sirie sisteme de rachete antiaeriene în urmă cu trei ani. În acest caz se crede că tehnicieni ruşi au învăţat forţele siriene să le folosească. Conform aceleiaşi surse, specialişti ruşi încă sunt staţionaţi în principalele baterii antiaeriene din Siria.

"Nu am fi surprinşi dacă aceşti experţi ruşi, dacă nu cumva au apăsat chiar ei butonul, să fi susţinut ofiţerii sirieni care au făcut-o", a declarat o sursă militară din Israel.
 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close