Antena 3 CNN Externe Surse: Fostul şef al FMI, DSK, şi soţia sa sunt despărţiţi de o lună

Surse: Fostul şef al FMI, DSK, şi soţia sa sunt despărţiţi de o lună

Surse: Fostul şef al FMI, DSK, şi soţia sa sunt despărţiţi de o lună
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    03 Iul 2012   •   09:03

Fostul director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, şi soţia sa, Anne Sinclair, sunt despărţiţi de aproximativ o lună, a confirmat o sursă apropiată lui DSK, sub protecţia anonimatului, informează AFP.

Potrivit aceleiaşi persoane, cei doi trăiesc în locuinţe separate la Paris, iar fostul şef al FMI este bine, în ciuda perioadei dificile.

Dominique Strauss-Kahn, în vârstă de 63 de ani, şi jurnalista Anne Sinclair, care din ianuarie este directoarea editorială a site-ului Huffington Post în franceză, sunt căsătoriţi de 20 de ani.

Sinclair, o cunoscută jurnalistă franceză, s-a îndrăgostit de Strauss-Kahn după ce i-a luat acestuia un interviu şi a rămas alături de el după ce a fost acuzat, în mai 2011, că a încercat să violeze o menajeră de la un hotel din New York.

El a demisionat în urma denunţului unei cameriste de la hotelul Sofitel din New York, Nafissatou Diallo, care îl acuză de agresiune sexuală.

În urma scandalului, DSK şi-a pierdut postul în FMI şi şi-a distrus şansele de a candida la alegerile prezidenţiale din aprilie mai 2012 din partea Partidului Socialist.

Pe 26 martie 2011, DSK a fost arestat preventiv pentru proxenetism agravat în bandă organizată, în cadrul afacerii supranimite Carlton.

Despărţirea lui DSK de Anne Sinclair, care are tot 63 de ani, a fost dată publicităţii vineri, când avocaţii cuplului au anunţat decizia de a acţiona în justiţie revista Closer, care a menţionat acest fapt, "pentru atingere adusă vieţii private".




×
Subiecte în articol: Dominique Strauss-Kahn
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close