Antena 3 CNN Externe Surse NY Post din anturajul lui Trump: „Zelenski mai bine ar pleca deja în exil în Franța”

Surse NY Post din anturajul lui Trump: „Zelenski mai bine ar pleca deja în exil în Franța”

R.K.
3 minute de citit Publicat la 06:59 22 Feb 2025 Modificat la 09:57 22 Feb 2025
zelenski pe scarile avionului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Getty Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are puțini susținători în cercul apropiat al președintelui SUA Donald Trump, scrie The New York Post, care citează mai multe surse din anturajul președintelui american. 

Relația dintre Trump și Zelenski s-a deteriorat rapid după ce președintele Ucrainei a respins o propunere inițială a SUA de a semna acordul care ar da Statelor Unite 50% din resursele țării sale, ca rambursare a ajutorului militar. Ulterior, o escaladare a declarațiilor din partea ambilor lideri a dus la o ruptură care pare totală între Zelenski și Trump, iar cel din urmă l-a acuzat pe președintele ucrainean că este un „dictator” care nu vrea să organizeze alegeri într-o țară aflată în război.

În timp ce deteriorarea dintre Washington și Kiev pare bruscă și rapidă, o sursă familiarizată cu discuțiile de la Casa Albă a declarat joi pentru The Post: „Nu este nimic nou pentru mine.”

„Am auzit cu luni în urmă (n.red. din partea lui Trump) că este timpul pentru alegeri și pentru o nouă conducere”, a spus sursa, care a precizat că declarațiile publice arată că sentimentul anti-Zelenski este larg răspândit la Casa Albă.

„Adevărata întrebare este: Oare i-a spus cineva lui Trump că îl place cu adevărat pe Zelenski?” a spus sursa despre președintele ucrainean.

O a doua sursă din anturajul lui Trump a fost de acord că Zelenski nu se bucură deloc de popularitate în rândul noii administrații și a sugerat că „cel mai bine pentru Zelenski și pentru lume este să plece imediat în Franța”.

Între timp, un oficial de la Casa Albă și-a destăinuit opiniile anti-Zelenski, spunând The Post că „precum papa, nu sunt un fan al cuiva care interzice bisericile” – referindu-se la legea din august a lui Zelenski care a scos în afara legii organizațiile religioase legate de Biserica Ortodoxă Rusă, care are relații strânse cu Kremlinul.

„Administrația lui Trump evident că nu-l place pe Zelenski și face totul pentru ca toată lumea să știe asta”, a spus un analist politic ucrainean și soldat în serviciu.

„Recentele remarci ale președintelui SUA arată că dorește alegerile ucrainene cât mai curând posibil și înlocuirea lui Zelenski cu cineva cu care se poate negocia mai ușor. Aceștia pot fi unii în care Trump și aliații săi au încredere: lider militar sau om de afaceri”, a mai spus acesta.

Sursele din administrația Trump spun că nu există niciun lider ucrainean în acest moment pe care Trump l-ar prefera dacă Ucraina ar organiza alegeri.

Tensiunile dintre Trump și Zelenski își au originea în 2019

Alegerile prezidențiale urmau să aibă loc în Ucraina anul trecut, dar au fost amânate din cauza legii marțiale pe care Zelenski a declarat-o pe 24 februarie 2022, ca răspuns la invazia rusă. Conform constituției țării, alegerile nu pot fi organizate conform legii marțiale.

Tensiunile dintre Trump și Zelenski datează din 2019, când cel de-al 45-lea președinte de atunci și-a îndemnat omologul său să lanseze o investigație cu privire la relațiile familiei Biden cu compania ucraineană de gaze naturale Burisma Holdings, care îi plătea lui Hunter Biden un salariu de 1 milion de dolari pe an, în timp ce tatăl său, Joe Biden, era vicepreședinte și conduce politica americană în Ucraina.

Zelenski a refuzat să lanseze ancheta, dar a tratat cu dibăcie controversa care a urmat după aparția în spațiul public a unui transcript care conținea cererea lui Trump – insistând că nu a simțit nicio presiune în acel apel. Democrații din Congres au depus cerea de destituire a lui Trump pentru că ar fi abuzat de puterea sa.

„Cred că am avut o convorbire bună. Era normal... nimeni nu m-a presat”, a spus Zelenski în timpul unei apariții comune cu Trump la New York în septembrie 2019.

Trump, care a fost pus sub acuzare două luni mai târziu și apoi achitat de Senat, și-a exprimat în mod repetat recunoștința pentru că Zelenski și-a susținut propriul argument că a fost un „apel telefonic perfect normal”.

Nu este clar în acest moment dacă relația dintre cei doi mai poate fi salvată. Vicepreședintele JD Vance l-a avertizat pe Zelenski să nu „îl vorbească de rău” Trump și Musk l-a atacat, pe X: „A făcut asta în timp ce copiii mor în tranșee pe front”.

Îmbunătățirea relațiilor ar putea depinde de acordul pentru metale rare, pe care Zelenski dă semnale că ar putea să îl semneze curând.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close