Țările de la marginea Europei își pregătesc spitalele pentru război: „Trebuie să fim gata pentru ce e mai rău”

Noreikaitė și colega sa au fost primii paramedici care au sosit. „Când vezi ce s-a întâmplat — panica, țipetele — nu prea știi ce să faci sau unde să te duci. Uiți totul și ești derutat pe moment.”

Noutatea unui astfel de dezastru într-un stat european pașnic era tocmai motivul pentru care autoritățile lituaniene au organizat exercițiile militare de două zile „Lupul de Fier” („Geležinis Vilkas”).

Scopul era de a pregăti armata, poliția, pompierii, spitalele și paramedicii să acționeze în circumstanțe excepționale, în timp ce Lituania se pregătește pentru cel mai rău scenariu: un atac asupra flancului estic al NATO. De la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, amenințarea unui conflict militar a devenit reală, scrie Politico.

„Nu e vorba dacă Rusia va ataca. E vorba despre când”

Lituania nu este o excepție: toate țările de pe flancul estic al NATO își revizuiesc protocoalele de răspuns la crize pentru unitățile medicale, organizează exerciții de pregătire, investesc în căști și veste antiglonț și mută sălile de operație în subteran. Conflictul din Ucraina a spulberat iluzia că Europa este ferită de război, scrie Politico.

„Nu e vorba dacă [Rusia] va ataca”, a declarat Ragnar Vaiknemets, director general adjunct al Consiliului Estonian pentru Sănătate, care supraveghează pregătirea pentru crize diverse, de la pandemii la război. „E vorba despre când.”

După ce au fost sub ocupație sovietică, țările de la frontiera estică a Europei știu prea bine cât de repede pot sosi trupele rusești.

„Avem vecini problematici aici: Rusia și Belarus”, a spus Daniel Naumovas, ministrul adjunct al sănătății din Lituania, la un eveniment din februarie. Țara sa leagă NATO de țările baltice prin Coridorul Suwałki — un pasaj îngust și vulnerabil, considerat una dintre cele mai probabile ținte ale unui viitor atac rusesc. 

Pentru țările din estul NATO, pregătirea pentru război nu e opțională, ci este urgentă, scrie Politico.

„Puține țări ale UE sunt țări de primă linie”, a spus Katarzyna Kacperczyk, subsecretar de stat în Ministerul Sănătății din Polonia. „Pentru ele, problema siguranței e mai presantă.”

Polonia a ridicat problema securității sanitare în perioadele de conflict pe parcursul președinției sale rotative a Consiliului UE, mandat în care securitatea Europei a fost tema centrală.

„Nu putem pregăti un plan de contingență sau strategic pentru sectorul militar, economic sau energetic și să excludem sectorul sănătății”, a spus Kacperczyk.

Spitalele sub asediu

Invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat că conflictele moderne nu mai cruță serviciile de sănătate, și nici civilii pe care acestea îi deservesc, iar țările est-europene se pregătesc și pentru acest lucru.

Situat la doar 50 de kilometri de granița externă a UE cu Belarus, Spitalul Universitar din Vilnius își dezvoltă infrastructura subterană, adăposturile, zonele de aterizare pentru elicoptere și sistemele autonome care i-ar permite să funcționeze chiar dacă alimentarea cu energie electrică sau apă ar fi întreruptă.

Acestă unitate medicală nu e o excepție.

În Estonia, pe lângă veste antiglonț pentru echipajele de ambulanță, sunt distribuite telefoane prin satelit pentru a menține comunicațiile în cazul în care rețelele tradiționale ar cădea. Există chiar planuri pentru crearea unei rețele de internet independente, dacă va fi nevoie.

Mai mult, generatoare electrice sunt instalate în întregul sistem de sănătate, după experiența Ucrainei cu atacurile rusești care întrerup frecvent alimentarea cu energie pentru civili.

„Știm sigur că Rusia vizează infrastructura civilă și structurile energetice, ceea ce înseamnă că nu ne putem permite situații în care spitalul nu funcționează din cauza unor probleme la centralele electrice”, a declarat Vaiknemets.

Totodată, spitalele analizează acum cum să transforme subsolurile în săli de operații în caz de nevoie.

În același timp, Estonia achiziționează unități medicale mobile, care ar trebui să ajute la gestionarea capacității limitate actuale de terapie intensivă din Europa.

În timp ce țările europene au, în medie, 11,5 paturi de terapie intensivă la 100.000 de locuitori, „nevoile din timpul războiului ar putea necesita de trei până la cinci ori această capacitate”, a declarat Bjørn Guldvog, consilier special la Direcția Norvegiană de Sănătate, la un eveniment despre securitatea sanitară din aprilie, potrivit Politico.

Menținerea unui volum mare de operații timp de săptămâni sau luni ar fi, de asemenea, o provocare: „Majoritatea unităților pot susține poate 120-150% din intervențiile chirurgicale în mod eficient timp de 24 până la 48 de ore”, a spus el. Rezervele de sânge și oxigen ar fi asemenea, de o importanță critică.

„Nu m-am gândit niciodată că voi spune - mulțumesc pentru COVID"

Chiar și cele mai bine pregătite spitale nu pot funcționa fără medicamente, provizii și echipamente, iar țările baltice își fac stocuri pentru a se pregăti pentru victime în masă. Estonia, de exemplu, a alocat 25 de milioane de euro pentru provizii destinate victimelor în masă, inclusiv echipamente ortopedice, garouri și truse de traumatologie, a declarat ministrul Sănătății, Riina Sikkut, la un eveniment din februarie, potrivit Politico.

Stocurile ar asigura că spitalele pot funcționa până când vor sosi proviziile de la aliați, a spus Vaiknemets, adăugând că alianța NATO este crucială pentru securizarea rutelor de aprovizionare.

În Letonia, instituțiile medicale sunt obligate, încă de la pandemie, să mențină o rezervă de medicamente pentru trei luni. „Nu m-am gândit niciodată că voi spune 'mulțumesc pentru COVID', însă datorită pandemiei, am găsit resurse financiare”, a declarat Agnese Vaļuliene, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Țara lucrează, de asemenea, la crearea unor stocuri naționale.

Însă țările baltice sunt prea aproape de linia frontului pentru a păstra în siguranță proviziile de urgență, a spus Jos Joosten, consilier medical la Serviciul European de Acțiune Externă, corpul diplomatic al UE. Prin urmare, alte state membre trebuie să renunțe la o parte din suveranitate și să o dea Uniunii Europene pentru a lua decizii privind distribuirea resurselor necesare, a spus Joosten.

Stocurile Crucii Roșii, rezervele naționale și rescEU, mecanismul de urgență al UE, trebuie să fie toate pregătite să ajungă la linia întâi și la pacienții civili. „Trebuie să avem planuri de criză bine puse la punct”, a adăugat ministrul Sănătății din Estonia, Riina Sikkut.

Nu toți medicii vor rămâne în țară în caz de război

Pregătirea pentru război merge dincolo de politică, iar pentru a face față, este nevoie de oameni, mai notează Politico în analiză.

Deficitul de personal reprezintă o provocare fundamentală pentru țările baltice, unde personalul medical este deja suprasolicitat. Estonia, cu o populație de 1,3 milioane de locuitori, are aproape jumătate din forța de muncă din sănătate raportată la populație, față de Germania.

Prin urmare, pacienții „de pe linia întâi” nu se pot aștepta la același tip de îngrijire ca pe timp de pace, a spus Vaiknemets, acesta fiind „principiul principal și fundamental al planificării noastre pentru criză”.

Însă mai există o problemă: nu toți vor rămâne.

Când Rusia a invadat Ucraina, Martyna Noreikaitė, ca toți paramedicii, a trebuit să semneze o declarație prin care se angaja să rămână și să lucreze în caz că începea un război în Lituania. „Dar cum ar fi cu adevărat – cine ar veni și cine nu – nu știu. Personal, nu am copii sau familie, așa că cred că aș rămâne”, a spus ea.

Un sondaj din Lituania a arătat că peste un sfert dintre lucrătorii din sănătate ar fugi probabil în timpul războiului, mai puțin de 40% ar rămâne, iar o treime erau nehotărâți.

Estonia se așteaptă la modele similare: „Există patrioți, primii care apar la fața locului în caz de conflict, oameni despre care știm sigur că vor rămâne”, a spus Vaiknemets. „Desigur, există și critici care spun că vor pleca imediat în Spania.” El estimează că 50%-60% din populație nu știe încă ce ar face.

Medicii se pregătesc să trateze altfel de răni

Vaiva Jankienė, asistentă medicală și coordonatoare la Blue/Yellow Medical, care oferă îngrijiri medicale civililor aproape de linia frontului dintre Ucraina și Rusia, a făcut voluntariat de peste 20 de ori în Ucraina din aprilie 2022 – inclusiv în orașul Bucha, la scurt timp după eliberarea acestuia. Ea a spus că cea mai bună modalitate de a pregăti specialiștii din sănătate este voluntariatul în Ucraina.

Ea a descris amploarea rănilor din Ucraina ca fiind „greu de înțeles”, pentru că sunt diferite de orice s-a mai văzut, din cauza noilor tactici de război.

„După atacurile cu drone, consecințele sunt greu de imaginat”, a spus Jankienė. „Răni de genul acesta”, a oftat ea, „fiecare profesionist medical care le-a văzut a spus același lucru: nu ne-am fi putut imagina că va arăta așa.”

În timp ce un traumatolog din Lituania ar putea face o amputare pe an, în Ucraina secții întregi sunt pline de pacienți care au suferit amputări ale unuia, două, trei sau chiar patru membre, plus multe alte leziuni grave. „Avem foarte puțină experiență în tratarea unor traume atât de complexe și multiple”, a spus ea.

Solidaritatea UE, pusă la încercare

Impactul războiului nu s-ar opri la granițele naționale, mai scrie Politico.

Din cauza folosirii armelor avansate în Ucraina, inclusiv rachete cu rază lungă și drone militare, linia frontului nu mai este o graniță fixă. Astfel, atacurile pot lovi ținte aflate la sute de kilometri distanță, punând în pericol spitale și infrastructura civilă departe de zonele de luptă și făcând planurile de evacuare esențiale.

Prin urmare, țările mai departe de linia frontului trebuie să fie pregătite să primească pacienți și refugiați, a spus Jos Joosten, consilier medical la Serviciul European de Acțiune Externă, corpul diplomatic al UE, avertizând că solidaritatea UE va fi pusă la încercare.

„Dacă Lituania e invadată, cine răspunde pentru lituanieni, în caz că nu mai există Lituania? Uniunea Europeană însă, va exista în continuare”, a spus el.

Joosten a îndemnat instituțiile UE să creeze fonduri pentru victimele civile și militare, precum și pentru populațiile strămutate.

El a adăugat că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare decât în Ucraina.

„Cei 4.000 de pacienți pe care i-am mutat din Ucraina – asta nu e nimic, sunt 4.000 în trei ani”, a spus el. „Să vorbim despre 4.000 în două săptămâni, apoi din nou în următoarele două săptămâni, și tot așa... cifrele sunt cu totul altele când începe adevăratul război.”

Nimeni nu știe când – sau dacă – va veni războiul. Dar, cum a spus directorul general adjunct al Consiliului Estonian de Sănătate: „Criza nu anunță niciodată când vine", amintește Politico.

De aceea, polonezii și țările baltice „trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău”, a spus secretar de stat în Ministerul Sănătății din Letonia. „Însă, sperăm că aceste timpuri nu vor veni".