Taxa pe tranzacţiile financiare din Ungaria, un atentat la independenţa băncii centrale

de A.M.P    |    25 Iul 2012   •   18:23
Taxa pe tranzacţiile financiare din Ungaria, un atentat la independenţa băncii centrale Foto: cnbc.com
Noul impozit pe tranzacţiile financiare din Ungaria, care va fi aplicat inclusiv băncii centrale din această ţară, reprezintă un atentat la independenţa acestei instituţii, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), transmite AFP.
   
"Impozitarea băncii centrale este incompatibilă cu condiţiile care asigură independenţa operaţională şi instituţională a acesteia. În plus, introducerea acestei taxe fără armonizare comunitară ar putea provoca distorsionări pe pieţele financiare şi în economia reală", se arată într-un comunicat al BCE.
   
Criticile sunt un semnal prost pentru guvernul ungar, care se află în negocieri cu institituţiile internaţionale, respectiv FMI, Comisia Europeană şi BCE, pentru un nou împrumut, de 15 miliarde de euro.
   
Negocierile sunt deja în întârziere cu opt luni, din cauza unui conflict legat de reforma băncii centrale, respinsă de FMI, UE şi BCE, care au considerat că ar fi îngrădit independenţa instituţiei.
   
Ulterior, guvernul de la Budapesta a revizuit legislaţia astfel încât să respecte cerinţele BCE.
   
Prima rundă de negocieri pentru noul împrumut a început pe 17 iulie şi se va încheia pe 25 iulie.
   
Taxa pe tranzacţiile financiare din Ungaria va fi aplicată de la 1 ianuarie 2013, iar guvernul condus de premierul Viktor Orban a trimis proiectul la BCE, care a fost însă aprobat de Parlament înaintea avizului instituţiei monetare europene.
   
Mărimea impozitului este de 0,1% din valoarea tranzacţiei financiare, cu excepţia depozitelor de o zi la banca centrală, unde va fi de 0,01%. Taxa va fi limitată la 6.000 de forinţi (20 de euro) per tranzacţie, cu excepţia băncii centrale, a Trezoreriei şi a poştei.


x close