Antena 3 CNN Externe BREXIT. Tensiuni puternice între Marea Britanie și UE: "Britanicii nu trebuie lăsați să profite!"

BREXIT. Tensiuni puternice între Marea Britanie și UE: "Britanicii nu trebuie lăsați să profite!"

BREXIT. Tensiuni puternice între Marea Britanie și UE: "Britanicii nu trebuie lăsați să profite!"
13 Iul 2016   •   18:56

Uniunea Europeană nu trebuie să lase Marea Britanie să profite de ieşirea din blocul comunitar pentru că ar putea inspira şi alte state să-i urmeze exemplul, a declarat preşedintele Consiliului European Donald Tusk, relatează Reuters.

Britanicii au votat la referendumul organizat luna trecută pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, militanţii pro-Brexit susţinând că este necesar ca ţara să stabilească limite privind imigraţia. Însă, liderii europeni au făcut clar că dacă Marea Britanie vrea să aibă în continuare acces la piaţa unică europeană, trebuie să accepte inclusiv libera circulaţie a persoanelor.

'Nimeni nu ar trebui să aibă dorinţa de a-i pedepsi, de a-i umili (pe britanici) pentru ceea ce ne-au făcut', a declarat Tusk pentru săptămânalul polonez Polityka într-un interviu publicat miercuri.

Însă, dacă părăsirea blocului comunitar devine un model atractiv de consolidare a poziţiei unei ţări, atunci şi alte state vor dori să facă la fel, a mai spus el.

"Nu-i putem îndepărta de noi, însă nu-i putem lăsa să profite de Brexit, pentru că ar putea fi letal pentru UE', a subliniat preşedintele Consiliului European.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică pentru ZDF că Marii Britanii nu i se va permite să 'aleagă' ceea ce vrea din relaţia cu UE şi să respingă aspectele care nu-i plac.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close