Antena 3 CNN Externe Textul integral al acordului de pace între SUA și Iran. Tratatul în 14 puncte include concesii pentru regimul de la Teheran

Textul integral al acordului de pace între SUA și Iran. Tratatul în 14 puncte include concesii pentru regimul de la Teheran

Adrian Dumitru
5 minute de citit Publicat la 14:12 17 Iun 2026 Modificat la 14:14 17 Iun 2026
Donald Trump la birou cu un clipboard în față
Republicanii de politică externă intervenționistă (așa-zișii „șoimi”) se tem că Donald Trump ar fi putut să cedeze mult prea mult în dorința sa de a încheia războiul. Foto: Getty Images

Textul înțelegerii dintre Iran și Statele Unite în cele 14 puncte a fost obținută de CNN și publicată, miercuri. Conform celor scrise în text, Iran ar urma să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să se angajeze că nu va mai urmări niciodată obținerea armei nucleare. În plus, regimul de la Teheran ar urma să primească beneficii financiare.

Memorandumul de înțelegere în 14 puncte nu a fost publicat încă oficial, însă CNN a obținut o copie de la un oficial american. Un diplomat care a consultat documentul la summitul G7 desfășurat săptămâna aceasta în Franța i-a confirmat conținutul, la fel ca alte două surse diplomatice familiarizate cu negocierile.

Conform acordului, Statele Unite vor permite Iranului să-și vândă petrolul și produsele petrochimice, iar Teheranul ar putea avea acces la un fond de dezvoltare de 300 de miliarde de dolari dacă își respectă angajamentele privind programul nuclear în cadrul negocierilor ulterioare. Documentul nu precizează ce se va întâmpla cu uraniul puternic îmbogățit al Iranului.

Oficialul american a declarat pentru CNN că textul reflectă acordul semnat digital, duminică, de președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf. Totuși, având în vedere secretomania americanilor și iranienilor în privința formulărilor, nu este clar dacă proiectul transmis CNN va reproduce întocmai textul documentului final, care urmează să fie semnat vineri, cu prezența fizică a oficialilor, în Elveția. Detaliile tehnice sunt încă puse la punct, astfel că formulările s-ar putea modifica.

Oficialii americani au minimalizat, în declarațiile pentru CNN, importanța memorandumului în sine, descriindu-l drept un „document politic” care nu reflectă angajamentele esențiale asumate de Iran față de SUA pe canale neoficiale, în special în privința viitorului programului nuclear al regimului iranian.

Casa Albă nu a răspuns unei solicitări de comentarii după ce i-a fost prezentat proiectul obținut de CNN. Agenția iraniană de presă semi-oficială Tasnim a descris drept inexacte versiunile documentului apărute în presă. Bloomberg publicase anterior o versiune a proiectului.

Memorandumul urmează să fie semnat oficial vineri, moment din care va începe o perioadă de 60 de zile pentru negocierea condițiilor finale ale acordului.

Textul integral al acordului

  1. Republica Islamică Iran și Statele Unite, împreună cu aliații lor în actualul război, declară, odată cu semnarea prezentului memorandum de înțelegere, încetarea imediată și permanentă a războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban, și se angajează ca, din acest moment, să nu inițieze nicio acțiune ostilă una împotriva celeilalte și să se abțină de la amenințarea cu forța sau folosirea forței una împotriva celeilalte. Acordul final va confirma prevederile prezentului articol și ale celorlalte articole.
  2. Republica Islamică Iran și Statele Unite se angajează să-și respecte reciproc suveranitatea și integritatea teritorială și să se abțină de la orice ingerință în afacerile interne ale celeilalte părți.
  3. Republica Islamică Iran și Statele Unite se angajează să negocieze și să încheie un acord final într-un termen maxim de 60 de zile, care poate fi prelungit prin consimțământ reciproc.
  4. Imediat după semnarea prezentului memorandum de înțelegere, Statele Unite vor ridica blocada navală, vor împiedica orice ingerință sau obstrucționare îndreptată împotriva Republicii Islamice Iran și vor restabili, în termen de cel mult 30 de zile, traficul la capacitate maximă. În ceea ce privește Republica Islamică Iran, traficul navelor va reveni la un volum proporțional cu cel de dinaintea războiului. Statele Unite se angajează, de asemenea, să-și retragă forțele din zonele înconjurătoare în termen de 30 de zile de la încheierea acordului final.
  5. Odată cu semnarea prezentului memorandum de înțelegere, Republica Islamică Iran va lua imediat măsuri pentru ca circulația navelor comerciale din Golful Persic către Marea Oman și în sens invers să revină, în termen de 30 de zile, la volumul de dinaintea războiului, ținând cont de necesitatea înlăturării obstacolelor tehnice și a neutralizării minelor de către Iran.
  6. Statele Unite se angajează ca, împreună cu partenerii lor regionali, să elaboreze un plan cuprinzător, acceptat de ambele părți, pentru reconstrucția și dezvoltarea economică a Republicii Islamice Iran și să asigure o finanțare de cel puțin 300 de miliarde de dolari. Mecanismul de aplicare a acestui plan, care va face parte din acordul final, va fi stabilit în termen de 60 de zile.
  7. Statele Unite se angajează să pună capăt, potrivit unui calendar care va fi convenit în cadrul acordului final, tuturor tipurilor de sancțiuni impuse în prezent Republicii Islamice Iran, inclusiv rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și ale Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), precum și tuturor sancțiunilor americane unilaterale, atât primare, cât și secundare.
  8. Republica Islamică Iran reafirmă că nu va produce niciodată arme nucleare. Republica Islamică Iran și Statele Unite au convenit că situația materialelor îmbogățite și toate celelalte chestiuni nucleare asupra cărora părțile vor cădea de acord, inclusiv necesitățile nucleare ale Iranului, vor fi reglementate în mod corespunzător prin acordul final. Acordul final va confirma prevederile prezentului articol.
  9. Republica Islamică Iran și Statele Unite convin ca, până la încheierea acordului final, să mențină situația existentă: Iranul va menține situația actuală în privința programului său nuclear, iar Statele Unite nu vor impune sancțiuni noi Iranului și nu își vor consolida forțele în regiune.
  10. Statele Unite se angajează ca, imediat după semnarea prezentului memorandum de înțelegere și până la ridicarea sancțiunilor, Departamentul Trezoreriei să emită derogări pentru exporturile iraniene de țiței, produse petrochimice și produse derivate, precum și pentru toate serviciile conexe, inclusiv cele bancare, de asigurare și de transport și altele asemenea.
  11. Statele Unite se angajează ca, pe măsură ce negocierile pentru acordul final avansează, fondurile și activele înghețate sau restricționate ale Republicii Islamice Iran să fie eliberate și puse pe deplin la dispoziția acesteia. Aceste fonduri, indiferent dacă sunt păstrate într-un cont principal sau transferate, vor putea fi folosite pentru orice plată către un beneficiar final desemnat de Banca Centrală a Republicii Islamice Iran și vor fi pe deplin disponibile pentru utilizare. Statele Unite se angajează să emită toate autorizațiile și licențele necesare în acest scop.
  12. Republica Islamică Iran și Statele Unite convin că va fi instituit un mecanism de aplicare care să supravegheze implementarea cu succes a acordului final și respectarea ulterioară a angajamentelor asumate prin acesta.
  13. După semnarea prezentului memorandum de înțelegere, odată ce vor fi primite garanții privind începerea aplicării articolelor 4, 5, 10 și 11 și continuarea acestor măsuri, Republica Islamică Iran și Statele Unite vor începe negocierile pentru acordul final, exclusiv cu privire la articolele rămase.
  14. Acordul final va fi aprobat printr-o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close