Antena 3 CNN Externe Topless în faţa Papei când rostea o rugăciune: O militantă Femen s-a dezbrăcat la Vatican

Topless în faţa Papei când rostea o rugăciune: O militantă Femen s-a dezbrăcat la Vatican

Topless în faţa Papei când rostea o rugăciune: O militantă Femen s-a dezbrăcat la Vatican
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
07 Noi 2011   •   08:20

O feministă din cadrul mişcării ucrainene Femen a reuşit să ajungă în piaţa Sfântul Petru din Vatican, unde s-a dezbrăcat parţial duminică, după rugăciunea Angelus a Papei, informează AFP.
   
Alte patru feministe din cadrul Femen au fost interceptate de poliţie înainte de a ajunge în Vatican.
   
Aceste femei au vrut să atragă atenţia asupra cauzei lor într-un moment în care Papa Benedict al XVI-lea rostea tradiţionala rugăciune de duminică în piaţa Sfântul Petru.
   
Una dintre cele cinci tinere, o blondă înaltă în jeanşi mulaţi, care purta un fel de vestă transparentă din tul negru, a avut timp să ajungă în piaţă şi să îşi dezgolească sânii spre uimirea credincioşilor şi a turiştilor.
   
Ea a reuşit să afişeze o pancartă cu sloganul "Freedom for Women" ("Libertate pentru femei") şi logo-ul mişcării Femen, înainte de a fi luată cu forţa şi culcată la pământ de poliţişti.
   
Celelalte patru militante au fost oprite pe bulevardul Conciliazione care duce la Vatican, în timp ce erau încă îmbrăcate şi au fost conduse cu maşina poliţiei la comisariatul cel mai apropiat.
   
Feministele din cadrul Femen s-au remarcat deja sâmbătă prin participarea la o mare manifestaţie a Partidului Democrat (PD), principala formaţiune de stânga din Italia, împotriva Guvernului de centru-dreapta.
   
Purtând pancarte care îl critică pe Silvio Berlusconi, ele au defilat practic goale şi pictate din cap până în picioare în culori italiene: una în verde, alta în alb şi cea de-a treia în roşu.
   
Femen, care revendică 300 de militante la Kiev a devenit în trei ani un fenomen în Ucraina şi în străinătate.
   
Pe jumătate dezbrăcate sau în ţinute lejere, aceste feministe şi-au multiplicat acţiunile publice pentru a denunţa prostituţia, turismul sexual sau hărţuirea studentelor de la universităţile din Ucraina.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close