Antena 3 CNN Externe Ucraina, reacție după bombardamentul rusesc la Odesa: "Putin a scuipat în fața Turciei și a ONU"

Ucraina, reacție după bombardamentul rusesc la Odesa: "Putin a scuipat în fața Turciei și a ONU"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:46 23 Iul 2022 Modificat la 14:58 23 Iul 2022
scuipat
Sursa foto: hepta

Lovind cu rachete portul Odesa la nici o zi de la angajamentele asumate de Rusia la Istanbul, președintele rus a "scuipat în fața secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care au depus eforturi uriașe pentru a ajunge la acest acord",  a spus Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev.

"Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr.

Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului", a anunțat, sâmbătă, Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei pe rețeaua Telegram.

Ucraina și Rusia au semnat vineri, la Istanbul, documente separate cu Turcia și ONU privind exportul de cereale și alte produse agricole prin Marea Neagră.

Kievul şi Moscova au semnat texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat ca reprezentanții săi să își depună semnătura pe un document alături de Rusia.

Ce prevede Acordul semnat de Ucraina și Rusia cu ONU și Turcia

Acest acord, intens negociat din aprilie la inițiativa Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, ar trebui să ușureze situația țărilor dependente de piețele rusă și ucraineană, care reprezintă, împreună, 30% din piața mondială de cereale.

În termenii acestui acord, "culoare securizate" vor permite circulația navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care cele două părți s-au angajat să nu le atace, a precizat un responsabil al ONU.

Oficiali ai Națiunilor Unite citați de Reuters au declarat că acordul ar urma să intre pe deplin în vigoare în câteva săptămâni.

Negociatorii au renunțat la includerea în acord a curățării minelor din Marea Neagră, o operațiune care ar fi luat prea mult timp.

Navele comerciale, ghidate de piloți ucraineni prin apele teritoriale

În schimb, potrivit ONU, "piloți ai Kievului vor deschide calea navelor comerciale" în apele teritoriale ale Ucrainei.

Ucraina a indicat că exporturile sale vor începe în trei porturi - Odesa, Pivdeni şi Ciornomorsk - și că speră ca numărul acestora să crească viitor.

Acordul ar urma să se aplice timp de 120 de zile, cu posibilitatea de prelungire.

În cele patru luni, se estimează că ar putea cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene, înaintea strângerii noii recolte.

Un Centru de coordonare comun urma să fie deschis în acest weekend la Istanbul, cu reprezentanți ai părților din Acord și ai ONU.

×
x close