Un șofer român de TIR a fost la un pas să provoace o tragedie pe o autostradă din Germania, după ce s-a urcat beat la volan, a relatat publicaţia Donaukurier. Martorii au povestit că bărbatul trecea de pe o bandă pe cealaltă, fără să se asigure, şi a pus în pericol vieţile celor aflaţi în trafic. Unii dintre şoferi au alertat poliţiştii, care au fost surprinşi de rezultatul indicat de aparatul de testare a alcoolului.
Scenele de panică şi haos au avut loc sâmbătă după-amiaza pe autostrada B300, aflată lângă orașul Schrobenhausen, Germania. Polițiştii au reușit să oprească pe şoferul român de TIR după ce acesta a condus haotic pe o distanţă de aproape 15 kilometri.
Conform sursei citate, agenţii germani au declarat că sâmbătă, în jurul orei 13:45, un camion condus de un șofer român trecea constant de pe o bandă pe alta și a mers pe contrasens de mai multe ori pe autostrada B300, dinspre Pörnbach spre Schrobenhausen.
Unii dintre şoferi au sunat la serviciul unic de urgenţă şi au raportat incidentul, în timp ce toţi cei din zonă se temeau că s-ar putea înregistra o tragedie.
Jurnaliştii de la donaukurier.de au scris că unii dintre conducătorii auto care încercau să depășească TIR-ul au fost nevoiți fie să renunțe la manevră, fie să revină pe banda opusă pentru a evita un accident, deși, autostrada are două benzi pe sens.
Un echipaj de poliţie a reușit să oprească autocamionul pe Pettenkoferstraße, în Schrobenhausen, iar şoferul român a fost testat cu etilotestul. Potrivit sursei citate, rezultatul a arătat o alcoolemie de peste 0,2%.
Agenţii au decis să-l ducă pe bărbat la un spital pentru recoltarea de probe biologice și, desigur, i-au interzis să îşi continue cursa. Totodată, pe numele şoferului român de tir a fost deschis un dosar penal pentru punerea în pericol a traficului rutier.
În acest caz, poliția din Schrobenhausen a cerut ajutorul tuturor persoanelor care au fost expuse pericolului de camionul cu cabină neagră și remorcă gri, sâmbătă, între orele 13:42 și 13:56. Oamenii legii le cer acestora să contacteze autoritățile.
Acest incident vine în contextul în care, luna trecută, tot în Germania, un șofer român de TIR a doborât un stâlp de iluminat și a părăsit locul accidentului. El a fostprins la scurt timp de polițiști.