Uniunea Europeană condamnă uciderea jurnalistului american James Foley

de S.T.    |    21 Aug 2014   •   16:23
Uniunea Europeană condamnă uciderea jurnalistului american James Foley Foto: dailymail.co.uk
Uniunea Europeană condamnă uciderea jurnalistului american James Foley, calificând "forma de terorism" practicată de Statul Islamic(SI) drept "una dintre cele mai serioase ameninţări" internaţionale.

"Acest act brutal, asemeni altor numeroase încălcări ale drepturilor omului comise de Statul Islamic, neagă valorile şi drepturile recunoscute pe plan universal", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor diplomatice ale UE, Sebastien Brabant, relatează France Presse.

"Această formă de terorism reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale", a explicat acesta într-o conferinţă de presă.

"Uniunea Europeană este mai hotărâtă ca niciodată să sprijine eforturile internaţionale pentru a combate terorismul, încălcările drepturilor omului şi a restaura unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Irakului şi Siriei", a adăugat el.

Un material video al execuţiei lui James Foley a fost difuzat miercuri de membri ai Statului Islamic, un grup sunnit ultraradical care a preluat controlul asupra unor zone ample din teritoriile Siriei şi Irakului.

Miniştrii afacerilor externe din Uniunea Europeană vor aborda din nou problema răspunsului adecvat pentru această situaţie cu ocazia unei reuniuni informale de se va desfăşura la 29 şi 30 august la Milano.

Citeşte şi:

David Cameron: Asasinul jurnalistului american James Foley probabil este britanic


Mesajul mamei jurnalistului decapitat de terorişti: Şi-a dat viaţa în încercarea de a arăta lumii suferinţa poporului sirian


Obama promite găsirea jihadiştilor care l-au decapitat pe jurnalistul James Foley

x close