Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ucraina IGNORĂ avertismentul Rusiei şi reconfirmă angajamentele faţă de UE

Ucraina IGNORĂ avertismentul Rusiei şi reconfirmă angajamentele faţă de UE

Ucraina IGNORĂ avertismentul Rusiei şi reconfirmă angajamentele faţă de UE
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
24 Aug 2013   •   16:29
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a reafirmat sâmbătă angajamentul ţării sale pentru semnarea unor acorduri cheie cu UE, inclusiv cel comercial, în pofida unor avertismente ale preşedintelui Rusiei Vladimir Putin cu posibile măsuri punitive, relatează Reuters, conform Agerpres.
 
Cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, Ianukovici a părut că ignoră afirmaţiile lui Putin. În timp ce s-a pronunţat în favoarea aprofundării relaţiilor cu Rusia şi alţi membri ai Uniunii Vamale, el a indicat faptul că Kievul este angajat să semneze acorduri de asociere şi liber schimb cu UE la summitul de la Vilnius, Lituania, în luna noiembrie. 
 
'Pentru Ucraina, asocierea cu UE trebuie să devină un factor important pentru formarea unui stat modern european', a declarat preşedintele ucrainean. 'În acelaşi timp, trebuie să păstrăm şi să continuăm dezvoltarea relaţiilor şi a proceselor de integrare cu Rusia, cu ţările comunităţii eurasiatice şi alţi lideri internaţionali şi cu noi centre de dezvoltare economică', a subliniat Ianukovici. 
 
Rusia, cel mai important partener comercial al Ucrainei, a semnalat săptămâna trecută o mare preocupare faţă de politica Kievului privind integrarea europeană, efectuând controale vamale stricte la importurile din Ucraina şi provocând unele întârzieri la vamă. Vladimir Putin a afirmat recent că un acord de asociere şi liber schimb între UE şi Ucraina ar putea afecta produsele ruseşti. Liderul de la Kremlin a avertizat că membrii Uniunii Vamale /Rusia, Belarus şi Kazahstan/ ar putea adopta 'măsuri de protecţie' pentru a-şi apăra pieţele. 
 

×
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close