Antena 3 CNN Externe Cine se poate vaccina cu serul Astra Zeneca contra COVID

Cine se poate vaccina cu serul Astra Zeneca contra COVID

Ministerul Sănătății şi Agenția Națională a Medicamentului vor decize în această săptămână care va fi intervalul de vârstă pentru care se poate folosi vaccinul Astra Zeneca/Oxford.

Cine se poate vaccina cu serul Astra Zeneca contra COVID
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    03 Feb 2021   •   14:05

Decizia vine după ce în mai multe ţări din Europa s-au iscat dezbateri referitoare la acest ser, care nu ar fi recomandat persoanelor de peste 65 de ani. 

România ar urma să primească, pentru lunile februarie și martie, 1,3 milioane doze de vaccin împotriva COVID de la Astra Zeneca, al treilea vaccin aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului.

Autorităţile din Germania au anunţat, la sfârşitul lunii ianuarie, că vaccinul anti-COVID de la Astra Zeneca nu trebuie utilizat la persoanele cu vârsta de 65 de ani şi mai mari.

Comisia pentru vaccinuri de la Institutul Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, a recomandat ca vaccinul să fie utilizat numai persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.

Instituţia spune că "nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficientă este vaccinarea peste 65 de ani".

Ulterior, Astra Zeneca a negat că vaccinul său anti-COVID-19 ar fi ineficient pentru oamenii cu vârste de 65 de ani şi peste.

×
Subiecte în articol: Astra Zeneca vaccin COVID-19
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close