Antena 3 CNN Externe Val de reacții internaționale după masacrul de pe plaja din Sydney. „Atac extrem de crud asupra evreilor”

Val de reacții internaționale după masacrul de pe plaja din Sydney. „Atac extrem de crud asupra evreilor”

M.L.
2 minute de citit Publicat la 15:14 14 Dec 2025 Modificat la 15:15 14 Dec 2025
plaja Sydney
Moment din timpul atacului de pe plaja Bondi din Sydney, surprins de o cameră de supraveghere. Foto: Profimedia Images

Liderii din întreaga lume au condamnat duminică masacrul de pe plaja din Sydney, în care cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte 29 rănite, la o sărbătoare Hanuka. 

„Chiar în aceste momente, surorile și frații noștri din Sydney, Australia, sunt atacați de teroriști josnici, într-un atac extrem de crud asupra evreilor care au venit să aprindă prima lumânare de Hanuka la Bondi Beach. Inima noastră este alături de ei. Inima noastră stă în loc. La fel şi pentru întreaga naţiune a Israelului, în timp ce ne rugăm pentru însănătoșirea răniților. Ne rugăm pentru ei și pentru cei care și-au pierdut viața, a declarat președintele Israelului, Isaac Herzog. „Repetăm în mod constant avertismentele noastre către guvernul australian pentru a lua măsuri și a lupta împotriva valului uriaș de antisemitism care afectează societatea australiană. Să sperăm la vești mai bune și ne dorim să îi vedem pe toți vindecați și în siguranță”.

Statele Unite condamnă „cu fermitate” atacul terorist din Australia, care a vizat o sărbătoare evreiască, a transmis secretarul de stat american, Marco Rubio.

„Antisemitismul nu are loc în această lume. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de victimele acestui atac îngrozitor, de comunitatea evreiască și de poporul australian”, a spus Rubio, într-o postare pe X.

Cancelarul german, Friedrich Merz a condamnat și el atacul, pe care l-a calificat un „atac asupra valorilor noastre comune”.

„Trebuie să punem capăt acestui antisemitism – aici, în Germania, și în întreaga lume”, a spus Merz, într-o postare publicată pe X.

„Franța transmite gândurile sale victimelor, răniților și celor dragi acestora. Ea împărtășește durerea poporului australian și va continua să lupte fără ezitare împotriva urii antisemite care ne rănește pe toți, oriunde lovește”, a fost mesajul transmis de președintele francez, Emmanuel Macron.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, s-a declarat și el „profund șocat”.

„Sunt profund șocat de atacul îngrozitor asupra celor care sărbătoreau prima seară de Hanuka la Bondi Beach. Inima mea este alături de victime și de familiile și prietenii acestora. Sunt solidar cu Australia și cu comunitățile evreiești din întreaga lume. Europa este unită împotriva antisemitismului”, a spus Costa.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close