Antena 3 CNN Externe Purtătorul de cuvânt al talibanilor: Vălul va fi obligatoriu, dar nu şi burqa

Purtătorul de cuvânt al talibanilor: Vălul va fi obligatoriu, dar nu şi burqa

Portul burqăi, un văl care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, deoarece „există diferite tipuri de văl”, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor care au preluat puterea în Afganistan.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor: Vălul va fi obligatoriu, dar nu şi burqa
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    17 Aug 2021   •   22:53

„Burqa nu este singurul hijab (văl) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa”, a declarat Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane la Doh.

Shaheen nu a precizat care sunt celelalte tipuri de hijab ce vor fi considerate acceptabile de talibani.

„Suntem dedicați drepturilor femeilor sub legea Sharia”, au transmis talibanii, în prima conferinţă de la Kabul.

După revenirea talibanilor la putere, și având în vedere trecutul negru în ceea ce privește drepturile femeilor, comunitatea internațională s-a arătat îngrijorată de viitorul acestora în Afganistan. 

„Ele pot primi o educaţie, de la şcoala primară până la universitate. Noi am anunţat această politică în cadrul unor conferinţe internaţionale, la cea de la Moscova şi aici la conferinţa de la Doha cu privire la Afganistan”, a explicat Shaheen, potrivit News18.

Sub regimul precedent al talibanilor, viața femeilor era guvernată de legea islamică. Aceasta prevede că femeile nu își pot părăsi casa decât însoțite de un bărbat din familie, nu pot vorbi decât dacă sunt întrebate, nu au dreptul la educație sau să voteze.

Flagelările şi execuţiile, inclusiv lapidările pentru adulter, erau practicate în pieţele oraşelor şi pe stadioane.

×
Subiecte în articol: Afganistan burka talibani
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close