Antena 3 CNN Externe Van Rompuy: Decizia Ciprului de a impune pierderi deponenţilor nu stabileşte un precedent în UE

Van Rompuy: Decizia Ciprului de a impune pierderi deponenţilor nu stabileşte un precedent în UE

Van Rompuy: Decizia Ciprului de a impune pierderi deponenţilor nu stabileşte un precedent în UE
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
01 Apr 2013   •   11:17

Decizia Ciprului de a impune pierderi deponenţilor celor mai mari bănci din ţară nu stabileşte un precedent pentru regiunea euro, a declarat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, informează Bloomberg.
   
Miniştrii de Finanţe din zona euro "au luat o decizie nefericită" când au aprobat planul iniţial de taxare a depozitelor bancare aflate sub pragul garantat în UE, de 100.000 de euro, a arătat Van Rompuy.
   
Planul, respins de Parlamentul din Cipru, şi acordul ulterior de a impune pierderi depozitelor mari de la primele două bănci din ţară nu reprezintă un pericol pentru alte naţiuni, a afirmat Van Rompuy într-un interviu acordat publicaţiei belgiene De Zondag.
   
"Cipru este un caz special, din cauza mărimii, structurii şi caracteristicilor sectorului financiar", a arătat oficialul european, care a reiterat că deponenţii asiguraţi sunt protejaţi de legislaţia comunitară.
   
Decizia Ciprului de a impune pierderi titularilor depozitelor de peste 100.000 de euro, în schimbul acordului de finanţare de 10 miliarde de euro cu creditorii internaţionali, a agitat pieţele financiare săptămâna trecută.
   
Deponenţii Bank of Cyprus ar putea suporta pierderi de până la 60%, potrivit băncii centrale cipriote. Laiki (Cyprus Popular Bank), a doua mare bancă din ţară, va fi divizată într-o bancă "bună", care va prelua depozitele de sub 100.000 de euro, şi o bancă "rea" care va include restul activelor. Bank of Cyprus va prelua ulterior activele băncii bune.
   


×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close