Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia, dacă era homosexual

Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia, dacă era homosexual

Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia, dacă era homosexual
Sursa foto: Foto: silvio-berlusconi-fc.com
de M.Z.    |    19 Sep 2013   •   23:31

Fostul premier italian Silvio Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia dacă ar fi fost homosexual şi nu i-ar fi plăcut să cucerească femei, a apreciat joi preşedintele rus, Vladimir Putin, într-o intervenţie avută la Forumul de la Valdai (nord-vestul Rusiei).

 
"Berlusconi este judecat pentru că îi plac femeile. Dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el", a afirmat Putin, în faţa unui panel de foşti lideri, printre care fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Romano Prodi sau fostul premier francez Francois Fillon, informează AFP, potrivit Mediafax.
 
Afirmaţia lui Putin a provocat hohote de râs în rândul audienţei.
 
La sfârşitul lunii iunie, Vladimir Putin a promulgat o lege care pedepseşte "propaganda" homosexuală în faţa minorilor. Legea a fost însă denunţată de numeroşi apărători ai drepturilor omului din Rusia, deoarece formularea sa vagă lasă loc unei interpretări foarte extinse.
 
Totodată, legea a provocat un val de indignare în rândul apărătorilor drepturilor homosexualilor, care au făcut apel la boicotarea Jocurilor Olimpicede Iarnă ce vor avea loc la Soci, în sudul Rusiei.



 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Silvio Berlusconi
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close