Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin face lumină în speculațiile privind o întâlnire cu Joe Biden

Vladimir Putin face lumină în speculațiile privind o întâlnire cu Joe Biden

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că în prezent nu există negocieri cu Statele Unite pentru rezolvarea conflictului din Ucraina.

Vladimir Putin face lumină în speculațiile privind o întâlnire cu Joe Biden
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Oct 2022   •   17:37

În acest context, liderul rus a comentat asupra speculațiilor privind o posibilă întâlnire cu președintele american Joe Biden.

"Nu văd necesitatea unei întâlniri. În momentul de față nu există nicio platformă de negocieri (cu privire la conflictul din Ucraina)", a spus Putin, la finalul unei reuniuni desfășurare la Astana, Kazahstan.

El a adăugat că nu a decis încă dacă va participa sau nu la summitul Grupului G20 din noiembrie, unde Kremlinul semnalase că ar putea fi organizată o întâlnire cu Joseph Biden.

Anterior, Joe Biden a declarat că s-ar întâlni cu Vladimir Putin pentru a discuta despre eliberarea jucătoarei de baschet americane Brittney Griner, condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, în urma unui proces controversat.

Biden a spus însă că nu va discuta cu Putin despre încetarea conflictului din Ucraina în absența liderilor politici de la Kiev.

Kremlinul semnalează disponibilitatea pentru negocieri

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, joi, că obiectivele "operațiunii militare speciale" din Ucraina rămân neschimbate.

Oficialul rus a vorbit, însă, despre posibilitatea unor negocieri.

"Direcția nu s-a schimbat, operațiunea militară specială continuă, noi continuăm să ne atingem obiectivele. Cu toate acestea, am transmis în mod repetat că rămânem deschiși negocierilor pentru a ne atinge obiectivele", spus Peskov pentru publicația rusă Izvestia.

Peskov și-a exprimat "regretul" pentru ceea ce el a numit atitudinea "ostilă" a Occidentului față de Rusia.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, declara marți că președintele Vladimir Putin "va analiza serios" o eventuală propunere pentru o întâlnire directă cu omologul său american la summitul Grupului G20, programat în Bali, Indonezia, în perioada 15-16 noiembrie.

Dar Casa Albă a catalogat declarația de la Moscova drept "o tentativă de a induce în eroare".

Săptămâna trecută, însuși Joe Biden a refuzat să excludă posibilitatea unei întrevederi cu Vladimir Putin la summitul G20.

"Rămâne de văzut", a răspuns președintele SUA unei întrebări privind o astfel de întrevedere.

×
Subiecte în articol: Joe Biden Vladimir Putin
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close