Antena 3 CNN Externe WSJ: Drumul pentru evacuarea copiilor bolnavi din Gaza către România. Eforturile autorităţilor noastre de a-i sprijini pe palestienieni

WSJ: Drumul pentru evacuarea copiilor bolnavi din Gaza către România. Eforturile autorităţilor noastre de a-i sprijini pe palestienieni

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 20:36 14 Noi 2025 Modificat la 22:14 14 Noi 2025
poza in care apar barbati si femei  palestiniene, alaturi de copii si autoritati romane
16.000 de oameni așteaptă să fie evacuaţi din Gaza. Sursa foto: captură video wsj.com

În vreme ce unele state europene au refuzat să primească răniți din Gaza, România a preluat inițiativa și folosește avioane militare proprii pentru a transporta pacienți atât către spitale de la noi, cât și către unele din alte ţări din Europa, potrivit unui documentar publicat de Wall Street Journal, joi seara.

Jurnaliştii publicaţiei americane, care are sediul în New York, a urmărit poveștile mai multor familii din Fâşia Gaza evacuate după ce copiii lor au fost răniți. După primirea îngrijirilor medicale, aceștia au rămas în România, unde beneficiază și de consiliere pentru integrare. Documentarul evidențiază faptul că România a ales nu doar să trateze copiii răniți, ci, acolo unde a fost posibil, să evacueze și însoțitorii acestora.

Unii dintre cei evacuați au declarat că, atunci când li s-a zis că vor merge în România au răspuns: „Ce este România?“. Deşi nu ştiau că există ţara noastră, în prezent, ei locuiesc aici și speră să își poată aduce rudele rămase în urmă.

Câți palestinieni au ajuns în România

Wall Street Journal a mai relatat că România merge pe „sârmă diplomatică“ foarte subțire în aceste eforturi, iar țara are relații diplomatice vechi atât cu Israel, cât și cu Palestina. Jurnaliștii americani au oferit exemplul lui Raed Arafat, palestinian venit în România în anii ’80 pentru a studia medicina și care acum coordonează misiunile de aducere a răniților din Gaza.

„Din 30 septembrie 2024, am efectuat 10 misiuni și am adus 108 pacienți și 271 de însoțitori. Din aceștia, în România am păstrat 52 de pacienți și 136 de însoțitori. Sunt conștienți că ceea ce facem este doar o picătură dintr-un ocean și nu este suficient“, a declarat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru situații de Urgență, într-un interviu oferit pentru WSJ.

Începând cu iulie 2024, 3.000 de pacienți au fost evacuați din Gaza, în timp ce 16.000 așteaptă să primească acest ajutor.

Integrarea palestinienilor în România

În documentarul celor de la Wall Street Journal, mai este prezentată și Fawzia Rehejeh care conduce o organizație care ajută femeile evacuate din Gaza să se obișnuiască cu noua viață din România. Fawzia este siriancă și s-a mutat în România în 2015.

„Când ne uităm din afară, vedem că tocmai au fost evacuate din Gaza ca și cum întreaga problemă este rezolvată. Nu, acum problema începe cu adevărat“, a menţionat Fawzia Rehejed în timpul declaraţiilor.

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close