Zeci de state occidentale au cerut Israelului să permită redeschiderea coridorului medical dintre Fâșia Gaza şi Cisiordania ocupată, relatează marți Agerpres, citând agențiile de presă internaționale.
Austria, Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Uniunea Europeană şi Polonia se numără printre cele circa 20 de semnatare ale declarației comune.
Statele Unite nu figurează între semnatare.
"Facem un apel insistent către Israel să redeschidă coridorul medical către Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est, astfel încât evacuările medicale din Gaza să poată fi reluate şi pacienții să poată primi tratamentul de care au nevoie urgentă pe teritoriul palestinian.
Îndemnăm, de asemenea, Israelul să ridice restricțiile privind livrările de medicamente şi echipamente medicale către Gaza", se spune în textul documentului.
Semnatarii se oferă să furnizeze ajutor financiar şi personal medical sau echipamente pentru tratarea pacienților transportați din Gaza în Cisiordania.
Apelul la redeschiderea coridorului umanitar către Gaza, în aceeași zi în care mai multe state au recunoscut Palestina
Apelul a fost formulat în aceeași zi în care mai multe țări occidentale, inclusiv Franța, au anunțat la New York, în marja Adunării Generale ONU, că recunosc Palestina ca stat.
Inițiativa vine după ce, la sfârșitul lunii august, agențiile umanitare au semnalat că doar o mică parte din ajutorul necesar pentru populația din Gaza a ajuns acolo, după ce statul evreu a ridicat blocada asupra transporturilor umanitare.
Israelul controlează integral accesul în Gaza şi afirmă, la rândul său, că permite intrarea a suficiente ajutoare alimentare şi provizii în enclavă.
Guvernul de la Ierusalim se confruntă în prezent cu critici ample pe plan internațional, pentru gestionarea situației din enclava palestiniană, în contextul războiului împotriva grupării Hamas, după atacul din 7 octombrie 2023.
Din octombrie 2023, conflictul s-a soldat cu zeci de mii de morți printre palestinieni, conform datelor furnizate de autoritățile locale, controlate de Hamas.
Războiul a adus, pe lângă distrugeri masive, o foamete în enclavă iar mai mulți experți în drept internațional și oficiali ONU au spus că acțiunile Israelului echivalează cu un genocid.