Antena 3 CNN Externe Zelenski dezvăluie cine i-a cerut la Casa Albă să-i dea lui Putin Donbasul: „Dacă eu trec în Constituție regiuni din Rusia, ei pleacă?”

Zelenski dezvăluie cine i-a cerut la Casa Albă să-i dea lui Putin Donbasul: „Dacă eu trec în Constituție regiuni din Rusia, ei pleacă?”

R.K.
2 minute de citit Publicat la 15:51 20 Oct 2025 Modificat la 15:51 20 Oct 2025
profimedia-1046232089
Zelenski a mai spus că membrii echipei Trump erau îngrijorați că Ucraina ar putea folosi o pauză a activităților militare pentru a pregăti o ofensivă. Foto: Profimedia Images

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a dezvăluit că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a fost cel care a adus în discuție ideea ca Ucraina să renunțe la Donbas în timpul întâlnirii de la Washington, relatează agenția de presă ucraineană Telegraf.

Zelenski a declarat că trimisul prezidențial special al SUA, Steve Witkoff, a subliniat că aceste teritorii fac parte din Rusia în conformitate cu constituția țării. „Domnul Witkoff spune că acest lucru este consacrat în constituție”, a declarat el reporterilor.

Zelenski a răspuns ferm, spunând că așa-numitele „referendumuri” ale Rusiei au fost o farsă organizată după ocupație. „Rușii susțin că au organizat un vot în rândul «poporului lor», dar între invazie și așa-numitul «referendum» au trecut zece ani”, a spus el.

Când Witkoff a făcut referire la faptul că rezultatele acestor „referendumuri” au fost înscrise în Constituția Rusiei, Zelenski a răspuns: „Dacă mâine Putin adaugă altceva acolo - ar trebui să renunțăm din nou la asta? Și dacă adaug eu două regiuni rusești la Constituția Ucrainei, se vor retrage din acele teritorii?”

Zelenski a mai spus că membrii echipei Trump erau îngrijorați că Ucraina ar putea folosi o pauză a activităților militare pentru a pregăti o ofensivă. „Au repetat <...> povestea că se presupune că ne-am pregăti pentru o ofensivă și că nu ni se poate acorda o pauză”, a remarcat el.

După discuția tensionată de la Casa Albă, Donald Trump a sugerat că cel mai rapid mod de a pune capăt războiului din Ucraina ar fi „împărțirea” regiunii Donbas, lăsând cea mai mare parte sub control rusesc. 

„Lăsați-o așa cum a căzut”, a relatat Trump într-o declarație făcută reporterilor la bordul aeronavei Air Force One. „E deja tăiat acum”, a precizat Trump referitor la Donbas, adăgând că „să lase lucrurile așa cum sunt acum”.

Zelenski a zburat la Washington sperând să profite de iritarea tot mai mare a lui Trump față de Vladimir Putin, după ce summitul SUA–Rusia din Alaska nu a dus la niciun progres în privința războiului.

Însă liderul ucrainean a plecat cu mâinile goale, nereușind să obțină rachetele de croazieră Tomahawk, după săptămâni întregi de negocieri. Aceste rachete, cele mai performante din arsenalul potențial al Ucrainei, i-ar fi permis Kievului să lovească ținte din interiorul Rusiei, inclusiv Moscova, cu precizie ridicată.

În culise, însă, Trump l-ar fi presat pe Zelenski să cedeze teritorii Rusiei, potrivit a două surse informate despre discuție, citate de Reuters.

Sursele au descris întâlnirea ca fiind tensionată, iar delegația ucraineană ar fi plecat frustrată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close