Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski, un nou mesaj pentru armata rusă: "Vom lupta până ne vom recâştiga pământul"

Volodimir Zelenski, un nou mesaj pentru armata rusă: "Vom lupta până ne vom recâştiga pământul"

Cu mai puţin de 24 de ore înaintea negocierilor din Turcia dintre miniştrii de externe ai Rusiei şi Ucrainei, preşedintele Zelenski nu dă semne de capitulare. Într-un nou mesaj video adresat armatei ruse, el avertizează că ucrainenii vor lupta până îşi vor "recâştiga pământul".

Volodimir Zelenski, un nou mesaj pentru armata rusă: "Vom lupta până ne vom recâştiga pământul"
de Dana Musceleanu    |    09 Mar 2022   •   15:25

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat determinarea de a nu ceda în faţa Rusiei, la două săptămâni de la începerea invaziei brutale a ţării sale.

"Faptul că am rezistat timp de două săptămâni v-a arătat că nu ne vom preda, pentru că aceasta este casa noastră. Sunt familiile şi copiii noştri. Vom lupta până ne vom recâştiga pământul. Până când vom răspunde pe deplin pentru oamenii noștri uciși, pentru copiii noștri uciși.", a declarat Zelenski într-un nou clip postat pe contul său de Instagram.

Liderul de la Kiev a adresat, din nou, un apel către soldaţii ruşi, îndemnându-i să se întoarcă la casele lor.

"Încă vă puteţi salva dacă vă întoarceţi acasă. Să nu vă încredeţi în comandanţii voştri care spun că încă mai aveţi o şansă în Ucraina. Doar închisoarea şi moartea vă aşteaptă aici, nimic altceva. Ne luaţi vieţile şi veţi plăti cu ale voastre. Ştim, avem interceptări în care comandanţii voştri înţeleg foarte bine totul.", a mai spus Zelenski.

El şi-a mai exprimat dorinţa ca acest conflict care a tulburat întreaga lume să înceteze.

"Trebuie să oprim războiul, trebuie să ne întoarcem la pace.", a concluzionat preşedintele ucrainean.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Володимир Зеленський (@zelenskiy_official)

Preşedintele ucrainean a ținut luni seară o alocuţiune „istorică” în Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentul Regatului Unit, discursul său fiind urmat de aplauze puternice din partea aleșilor britanici. 

"Noi suntem țara care salvează oameni, în ciuda faptului că trebuie să luptăm cu una dintre cele mai mari armate din lume. Trebuie să ne luptăm cu elicopterele, rachetele. Întrebarea pentru noi este acum "a fi sau a nu fi", din Shakespeare. De 13 zile, această întrebare ar fi putut primi un răspuns, dar acum pot să vă dau un răspuns clar: da, 'a fi!' - a susţinut Zelenski, într-o video-transmisiune în direct.

Vladimir Putin i-a făcut propunerea finală lui Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean este prins la mijloc

Miniștrii de Externe din Ucraina și Rusia vor avea prima întâlnire de la începutul războiului, în Turcia. Cel mai probabil, aceasta va fi organizată mâine, 10 martie. 

Va fi prima întâlnire întrei cei doi reprezentanți, de la declanșarea ostilităților, pe 24 februarie.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Război Ucraina Volodimir Zelenski
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close