Antena 3 CNN Horoscop HOROSCOP 14 august. Gemenii sunt visători. Leii au nevoie de liniște

HOROSCOP 14 august. Gemenii sunt visători. Leii au nevoie de liniște

HOROSCOP 14 august. Gemenii sunt visători. Leii au nevoie de liniște
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
13 Aug 2019   •   15:49

Horoscop Berbec. Conştiinţa nu te lasă să faci un lucru cu care nu poţi fi de acord, şi bine faci, altfel ai regreta mai târziu că nu te-ai oprit la timp. Îţi dai seama că acel lucru face cuiva rău, ori ţie, ori altuia, că nu e ceva corect, legal sau moral, că încalcă unele reguli scrise sau nescrise, deci cel mai bine ar fi să spui nu oricărei ispite. Doar lucrurile deja verificate, bine documentate, care au fost deja aplicate în practică merită puse în valoare azi, ca atare nu emite păreri dacă nu ai la bază şi date certe, nu te apuca de ceva fără să ai informaţii despre evenimente similare de succes. Ai grijă mai ales la tranzacţiile care nu au contracte la bază.

 

Horoscop Taur. Ai grijă la tonul pe care il foloseşti azi în discuţiile tale, poate mai ales cele care gravitează în jurul principii în care crezi sau a unor informaţii contradictorii. Eşti cam nervos şi ai putea spune lucruri prea agresive, pe care mai târziu nu vei şti cum să le repari. O vorbă aruncată în vânt la nervi sau o critică mult prea dură ar pitea cauza cuiva o mare suferinţă şi, dacă mai laşi şi orgoliul să te domine, nu vei şti nici să-ţi ceri scuze, nici să retragi cele spuse. Vorbeşte calm, diplomat, cu grijă, ca să nu strici o relaţie într-un moment de impulsivitate maximă.

 

Horoscop Gemeni. Ai curaj să visezi, să trasezi o direcţie de evoluţie a planurilor tale, pe câteva zile sau luni de acum înainte, pentru că eşti într-un moment în care imaginaţia dă roade. Nu sunt doar vise frumoase, dar imposibile, ci chiar planuri palpabile, care înaintează pas cu pas spre ceea ce va deveni într-o zi realitate. Primul pas în acest joc de construcţie e să-i dai voie creativităţii să ridice tot ceea ce vrei să obţii. Nu-ţi încorseta inspiraţia, nu pune piedici nici măcar celor mai îndrăzneţe gânduri, pentru că ele sunt totuşi posibile. Eliberează-te de limite, de interdicţii impuse de alţii sau de tine însuţi şi zbori uşor către vârful spre care înaintezi cu elan.

 

Horoscop Rac. S-a născut un gând fragil în mintea ta, dar suficient de puternic încât să te irite, ca un ghimpe de frică care nu merită nici măcar observat! E un fleac, un hop minor care va fi trecut fără nicio problemă, dar acum, pe moment, ţi se pare că e cel mai mare impas din ultima perioadă. Nici vorbă: ai toate soluţiile potrivite la dispoziţie, totul e să asculţi ce-ţi transmite intuiţia. Ai mai trecut prin astfel de situaţii de multe ori şi de fiecare dată te-ai descurcat de minune, ca atare scoate din memorie cheia potrivită şi deschide uşa către următorul nivel. Lasă frica şi îngrijorarea deoparte, nu sunt pentru tine!

 

Horoscop Leu. Ca să pui în practică acel proiect pe care îl construieşti în minte de ceva vreme, trebuie să te rupi un pic de activităţile cotidiene. E nevoie de linişte, poate şi de singurătate, ca să te poţi concentra eficient la ce ai de făcut. Permite-ţi acest răgaz în care să studiezi, să te documentezi, să pregăteşti terenul cu minuţiozitate, pentru că nu e deloc simplu. E un plan de perspectivă în care orice detaliu contează. Poate lucrezi cu cifre sau bani, poate lucrezi cu resurse care se cer măsurate cu atenţie şi nu ai voie să greşeşti. Eşti foarte motivat să te apleci asupra acestui proiect, pentru că duce acolo unde vrei şi, mai ales, deţii sau atragi toate resursele unui succes deplin. Dar nu şi rapid!

Continuarea pe Jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: Horoscop
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close